Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Razie la cluburile şi discotecile din Satu Mare. Peste 80 de tineri, legitimaţi

Un număr de peste 20 de poliţişti, însoțiți de jandarmi,  au acţionat cu efective mărite pe raza municipiului Satu Mare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a celor cu violenţă, ce se comit de către tineri de regulă în zona discotecilor, barurilor, night club-urilor şi altor localuri de alimentaţie publică, precum şi depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor de infracţiuni, a persoanelor urmărite în temeiul legii şi a bunurilor produs al infracţiunilor.

Polițiștii din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, ordine publică, investigaţii criminale, poliție rutieră şi luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Satu Mare, sprijiniţi de lucrători jandarmi din cadrul I.J.J. Satu Mare,  au efectuat în noaptea de 16/17.06.2017 o acțiune  pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică precum şi sancţionarea abaterilor rutiere.

Poliţiştii au desfăşurat activităţi cu precădere în zonele discotecilor, barurilor şi cluburilor, fiind efectuate controale în societățile de profil.

În contextul  verificărilor efectuate, au fost legitimate şi verificate în baza de date 82 de persoane, 6 dintre acestea  fiind introduse în aplicațiile Imagetrak și AFIS.

Totodată, pentru abaterile constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8300 lei.

Una dintre sancţiuni, în valoare de 2000 de lei, a fost aplicată în temeiul  Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia personalului, unei  societăţi specializată de pază, întrucât a menţinut în funcţie şi a fost  depistat exercitând profesia, un  agent de securitate pentru care, în baza unei Ordonanțe emise într-un dosar penal,  s-a dispus măsura controlului judiciar cu obligaţia de a nu profesa pâna la terminarea afacerilor judiciare.

La una dintre societăţile comerciale controlate au fost depistate valori monetare nefiscalizate, sancţiunea aplicată fiind de 4000 de lei, cu măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a banilor nefiscalizaţi.

Patru dintre sancţiuni au fost aplicate la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Sursa: Poliţia Satu Mare

 

3 comentarii

  1. asder Răspunde

    Adunatura de SWAGi.

  2. satmarean Răspunde

    Dar de ce nu ne mai spuneti ce s-a intimplat cu individula care “a spulberat o terasa ” din Satu Mare???Ce este cu el? Nimic. Parintele a carui copii au fost afectati de actiunea lui nu a fost lasat de politie sa depuna plingere,iar el e liber merci. Sigur Adrian Cozma ride de noi. A luat o caruta de bani si i-a rezolvat tot. Va rog ca ziaristi tine-ti-ne la curen cu ” continuarea cazului”. Daca nu iesea presa nici atit nu se facea. Acum iesiti ca sa faceti jocul unei firme de securitate care vrea sa-si inlature concurenta. Eu refuza sa-mi mai platesc ” darile” la stat atita timp cit sunteti platiti din banii contribuabililor si asigurati doar faradelegile unui grup restrins.

  3. Punisher Răspunde

    Am scris un comentariu și nu-l mai văd. Credeți că am mințit când am zis că firmele de pază nu dau salariile conform Codului Muncii? Am lucrat la 6 firme de pază și nici una, de sămânță nu a dat sporuri de noapte, de weekend, de zile libere de la stat.am lucrat până în mai, cu 5 lei ora, × cu 168 ore pe lunã = 840 lei, in condițiile în care minim pe economie e 1065.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.