Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Sărbătoare mare, joi, la ciuperca din Borcut: “Danţul bixădenilor”

Asociaţia socio-culturală Ţara Oașului  în parteneriat cu Consiliul local şi Primăria din Bixad, organizează în ziua de joi, 29 iunie, de Sf. Petru şi Pavel, “Danţul bixădenilor” la ciuperca din Borcut, la care sunt invitaţi să participe oşenii de pretutindeni precum şi reprezentanţii asociaţiilor maramureşenilor, codrenilor şi moţilor.

Acest eveniment cultural va debuta cu primirea oaspeţilor, în jurul orei 9.00, şi ulterior cu participarea acestora la Sfânta Liturghie, care va fi săvârşită de trei episcopi, în biserica din incinta Mănăstirii din Bixad. După Sfânta Liturghie vor avea loc o serie de acţiuni culturale la care vor participa deopotrivă, membrii Asociaţiei socio-culturale Ţara Oaşului, artişti, invitaţi şi oaspeţi, care vor culmina cu „Danţul bixădenilor la ciuperca din Borcut”.

De asemenea, creştinii şi toţi cei prezenţi la acest praznic  vor putea lua parte şi la rânduielile specifice Hramului Mânăstirii de la Bixad.

Sursa: Asociaţia socio-culturală Ţara Oaşului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.