Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Vin banii pentru al treilea pod. Ce spune primarul Kereskenyi

Vin banii pentru al treilea pod peste râul Someș, sau cel puțin asta a spus astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Proiectul este pe masa ministrului dezvoltării și mai are nevoie doar de o singură semnătură.

”Ordinul de ministru pentru alocarea sumelor pentru investiția Podul peste râul Someș, amplasament strada Ștrandului, a fost semnat de doamna ministru Sevil Shhaideh. Consider că este vorba de o investiție care așteaptă de 27 de ani, timp în care foarte mulți politicieni au făcut promisiuni că vor realiza această investiției. Eu mă bucur că am reușit ca, împreună cu echipa, să facem pași concreți în această investiție. A fost demarată în septembrie anul trecut licitația pentru proiectul tehnic și, peste o lună, undeva prin 30 iulie, va fi gata proiectul tehnic. Ceea ce este un pas foarte important să avem în mână un proiect tehnic în baza căruia să putem să demarăm expropierile și licitația pentru execuția lucrărilor”, a declarat primarul Kereskenyi.

Este vorba despre o finanțare de 82 de milioane de euro, iar primarul spune că licitația pentru începerea lucrărilor efective va fi gata în acest an.

”Suma despre care vorbim este de 82 de milioane de lei, bani care trebuie să vină din PNDL, și peste 30 de zile, dacă vom avea proiectul tehnic, vom putea începe demersurile pentru expropierea celor șase sau șapte imobile care sunt pe amplasament, la rampa dinspre strada Ștrandului, și să facem pregătirile ca în acest an să facem procedurile de licitație pentru execuție”, a mai spus Kereskenyi.

Edilul șef a mai dat asigurări că în circa două săptămâni va fi făcută o prezentare vizuală cu privire la cum va arăta al treilea pod peste râul Someș la Satu Mare.

Prezent la conferința de presă mai sus amintită, deputatul UDMR, Magyar Lorand, a arătat că s-a implicat personal în această investiției.

”Cu ocazia discuției bugetului pe anul 2017, eu personal am ridicat această problemă în ceea ce privește podul peste râul Someș. Cu aceea ocazie am fost sfătuiți de doamna Sevil Shhaideh să depunem un proiect pe PNDL pentru că avem toate șansele să primim o sursă de finanțare”, a mai precizat Magyar Lorand.

4 comentarii

  1. Stefanescu ion Răspunde

    În sfârșit, 1 euro = 1 ron!!!!

    Mulțumim psd.

  2. misu sava Răspunde

    2 x Pinokkio, mare mirare ca nu au fost atasate poze de profil, din care reiese lungimea nasului….
    sa intervina S.R.I. si D.N.A. pentru antentat la Siguranta Natonala…

  3. Reflector Răspunde

    Auzi s-a implicat personal,pai proiectul este de pe vremea lui Iles,Coica a dus mai departe si a obtinut banii de proiectare,dati de Ponta,macar recunoasteti ca si cei dinaintea voastra se-au adus contributia,

  4. Alin Dura Răspunde

    SA VA FIE RUSINE PSD-ISTILOR. NU ATI FACUT ABSOLUT NIMIC PENTRU PODUL 3 (DE ALTFEL IN GENERAL N-ATI FACUT NIMIC NUMAI PT VOI…). ATI AVUT DESTULE OCAZII CAND ERA CELALALT CHELIOS (COJAK) PRIMAR SI PINOCCHIO (PONTA NAUMOVICI) PRIM MINISTRU!!!!!!!!!!!!!!! JAVRELOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.