Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Wizz Air nu mai tarifează bagajele mari de mână!

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă astăzi că nu va mai percepe un tarif adiţional pentru bagajul mare de mână adus la bordul aeronavelor sale, pe oricare dintre zborurile companiei, începând cu 29 octombrie 2017.

  • Pasagerii pot lua cu ei la bord un bagaj mare de mână cu dimensiunile de 55x40x23cm. Acest bagaj este inclus în preţul biletului. Modificarea reprezintă o creştere cu 50% a volumului bagajului în comparaţie cu dimensiunea anterioară acceptată gratuit la bordul aeronavelor.

 

  • Pasagerii ce vor călători pe și din 29 octombrie şi care deja au plătit taxa pentru bagajul mare de mână direct prin canalele Wizz Air* vor primi ramburs 120% din prețul plătit, în conturile lor WIZZ.

În chestionarele privind satisfacția clienților, mai mult de 80% dintre pasageri au acordat companiei Wizz Air un punctaj foarte mare în ceea ce privește experiența la bord, deschiderea și profesionalismul angajaților. Wizz Air este receptiv în permanenţă la sugestiile venite din partea pasagerilor, de aceea compania consideră că noua politică privind bagajele de mână va îmbunătăți și mai mult experienţa de călătorie alături de WIZZ.

Tot astăzi, compania aeriană anunţă lansarea unui nou serviciu pentru pasageri numit WIZZ Priority. Valabil de astăzi pe toate zborurile companiei, WIZZ Priority include:

  • Prioritate la îmbarcare
  • Pasagerii pot lua cu ei la bord încă un bagaj mic de mână (cu dimensiuni maxime de 40x30x18cm)
  • Din 29 octombrie o garanţie că bagajul mare de mână se poate lua la bordul aeronavelor (garanţia este, de asemenea, valabilă şi pentru pasagerii care şi-au achiziţionat WIZZ Go, WIZZ Plus şi WIZZ Privilege Pass).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.