Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Alcoolul i-a dat curaj. A urcat la volan fără permis

Un tânăr sătmărean, mânat de efectele alcoolului, s-a urcat în mașină și a colindat străzile din municipiul Satu Mare. Nu a avut însă prea mult noroc, polițiștii făcându-și apariția.

În cursul zile de 19 iulie, în jurul orei 06.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza municipiului, au oprit un autoturism condus de un  sătmărean de 26  ani.

La efectuarea controlului, polițiștii au constatat faptul că  tânărul  aflat la volanul autoturismului emana un miros pregnant de alcool. Fiind testat cu aparatul etilotest acesta a indicat 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost condus la Spitalul Municipal  Satu Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabiririi  cu exactitate a alcoolemiei.

În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere de nici o categorie.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.