Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Cauza celor mai grave accidente din Satu Mare. Ce spune şeful Poliţiei

Şeful Poliţiei Satu Mare, Sorin Stan, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că accidentele cele mai grave din judeţul Satu Mare sunt cauzate de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. El a dat exemplul tragediei de luni de la Livada, când un tânăr alfat la volanul unei maşini de teren puternice, a pierdut controlul volanului, iar în urma accidentului au murit patru persoane.

“Accidentele cele grave nu s-au datorat consumului de alcool, ci neapdaptării vitezei la conduţiile de drum. Din păcate, aici avem o problemă, factorii sunt mai mulţi, şi infrastructura rutieră, parcul auto a crescut, maşinile sunt de capacităţi mari, puternice şi probabil mulţi condcători auto nu au experienţa necesară să stăpânească aceşti bolizi. Sunt cazuri nefericite. Evenimentele rutiere, raportat la perioada anului trecut, sunt mai puţine, din păcate victimele, morţii sunt mai mulţi. În evenimente au fost implicate mai multe persoane, vedeţi şi cel de alaltăieri, o tragedie, tot pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum”, a declarat Sorin Stan.

 

4 comentarii

  1. Szalma Jack Răspunde

    Teribilismul ”cailor putere” !! Astfel de indivizi nu ar trebui sa mai detina niciodata permis de conducere !!In Belgia,daca ai fost surprins de trei ori consecutiv cu viteza peste limita legala,amenda este foarte mare plus ca t-i se confisca masina,iar permisul se suspenda definitiv !! La noi toti analfabetii din Stana detin permis de conducere !!CE FACE POLITIA ?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

    • Norick Răspunde

      Ai dreptate.
      Totusi am o intrebare : cate autostrazi are Belgia ??
      Am si raspunsul : peste 1700 km. Atunci despre ce vorbim… :-)))

      • ei, da Răspunde

        Nu vad legatura… daca nu stie sa conduca dobitocul, de ce pune mana pe volan si ii baga pe altii in mormant??

        • Norick Răspunde

          Din pacate numai ulterior am aflat ca nu stie sa conduca…. Si mai cati sunt inca pe drumuri cu permise in buzunar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.