Ultima actualizare: azi, 13:20

Locale

Dare de seamă a parlamentarilor UDMR. Mulțumiți, dar e loc de mai bine

Cei trei parlamentari ai UDMR Satu Mare, senatorul Turos Lorand, și deputații Erdei D. Istvan și Magyar Lorand, au prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, o dare de seamă, un raport al activității lor.

Primul care a luat cuvântul a fost Erdei D. Istvan, care a afirmat că UDMR a avut o contribuție însemnată în ceea ce privește finanțările acordate de Guvernul României față de șoseaua de ocolire a Sătmarului și cel de-al treilea pod peste Someș.

”Am reușit obținerea unei finanțări pentru șoseaua de ocolire a Sătmarului precum și un sprijin din partea Guvernului în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru construirea celui de-al treilea pod, sau al patrulea. Pentru că și centura de ocolire va avea un pod la vest de Satu Mare, iar în zona ștrandului va fi un pod care va fi realizat din fonduri locale, ale municipiului, față de care am primit și un fel de sprijin din partea guvernanților. În rest, susținem că țara asta are nevoie de o grilă de salarizare unică care să elimine inegalitățile, să fie predictibilă, pentru că existau situații în care, pentru aceeași funcție, într-un județ era un salar, iar în alt județ, alt salar. Trebuie să facem niște sacrificii pentru a ridica nivelul de salarizare, nu numai în zona bugetară ci și în sfera economică”, a spus deputatul UDMR.

El a mai afirmat că UDMR va face o propunere de modificare a Legii Învățământului în ceea ce privește învățarea limbii române de către copiii etnicilor maghiari în anumite situații speciale.

”Pentru noi, ca formațiune care susține interesele etnicilor maghiari, sunt importante niște modificări în Legea Învățământului. În acest sens, am și depus niște modificări care sperăm că vor fi susținute de majoritatea din Parlament. Și mă gândesc, în primul și primul rând, la modul de predare al limbii române. Știu că sare siguranța dacă spun că în unele medii, limba română trebuie predată ca o limbă străină. Sar naționaliștii pe noi că, în România, Limba Română este limba oficială și nu este limbă străină. Așa este, nu este o limbă străină. Metodologia trebuie aplicată pentru că un copil care vine în grădiniță sau în școală care vine dintr-un mediu unde se vorbește limba maghiară, să treacă la un nivel alături de un copil care vorbește românește nu este normal. Evident, că noi am dori ca ai noștri copii să învețe limba română, să se descurce în această țară, asta numai dacă le asigurăm condiții în care să poată însușească limba română”, a mai precizat Erdei.

Cu alte cuvinte, cei din UDMR și-ar dori ca, în cazuri speciale, și manualul de limba română să fie unul mai special.

Senatorul Turos Lorand, care face parte din Comisia Economică și este vicepreședintele Comisiei de Cultură, spune că și-a adus un aport deosebit în ceea ce privește elaborarea legii privind finanțarea radioului și televiziunii publice.

”Am schimbat modul de finanțare a celor două entități pentru că aceste instituții erau subfinanțate chiar dacă se plătea taxa radio-tv. Cred că s-a ales o soluție bună în acest sens, în care s-a decis ca niște cheltuieli de funcționare a celor două instituții să fie suportate de la bugetul de stat”, a spus Turos, care își exprimă speranța că noii directori a celor două instituții să fie desemnați prin concurs.

Referitor la taxele de salubrizare, care au creat probleme în toată țara, nu numai în Satu Mare, Turos Lorand a precizat că Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență prin care s-a amânat introducerea acestei taxe. La Satu Mare, această taxă specială a fost desființată în urma unei hotărâri judecătorești.

La rândul său, Magyar Lorand, membru al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, a arătat că aportul său în ceea ce privește subvențiile acordate crescătorilor de animale pentru pășunat, precum și în ceea ce privește elaborarea unui program prin care să se stimuleze  creșterea porcilor în România.

Cei trei parlamentari UDMR au mai precizat că sunt mulțumiți de activitatea lor deși recunosc că întotdeauna este loc de mai bine.

2 comentarii

  1. GB Răspunde

    Muşchetarii verzi
    Spun parcă să-i crezi,
    Plebea nu e proastă
    Ştiu că sunt din castă.

    Împăratul verde
    Mândru e că-i vede,
    Cum muncesc de zor
    Pentru-a lor popor.

    Dar cu toţii ştim
    Multe nu găsim,
    Din a lor valoare
    Dacă nu-i culoare.

    Deci dragi muşchetari
    Nu vă da-ţi mai tari,
    Decât fraţii voştrii
    Muşchetarii roşii.
    “Mă închin”

  2. Garuboz Răspunde

    Cand vezi gunoaie si ciurucuri mincinoase scuipi s-au vomiti nu te inchini!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.