Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Finanțare pentru tunuri de zăpadă la Luna Șes. Se va schia vreodată?

Au venit banii pentru Luna Șes. Programul Național de  Dezvoltare Locală 2 vine cu investiții și în Țara Oașului, mai precis în cunoscuta zonă Luna Șes. Aproape 2 milioane și jumătate de lei se vor îndrepta către stațiunea turistică.

Proiectul de finanțare prevede mai exact alimentarea cu apă potabilă a zonei Luna Șes si înmagazinarea apei printr-o acumulare permanentă pentru tunurile de zăpadă. De menționat că proiectul a fost deja votat în unanimitate de consilierii județeni și pus pe lista de priorități.

Așadar, după o perioadă îndelungată, zona va beneficia de banii necesari pentru sursă de apă şi tunuri de zăpadă astfel încât schiatul să devină posibil, iar stațiunea turistică să capete noi orizonturi.

5 comentarii

  1. y Răspunde

    Ca dată sigură aș sugera ceva legat de paștele cailor, eventual. Toată investiția este absolut aiurea.

  2. Satmarean Răspunde

    @y-Pastele cailor??Nu e cam devreme?

    • y Răspunde

      @satmarean – Ba da. Toată investiția e ca o glumă proastă, pârtie de schi fără zăpadă. Problema este că gluma e pe banii noștri.

      • Satmarean Răspunde

        Acum amenajeaza lacul din care se vor ”servi” cele 1000 de tunuri de zapada care vor asigura stratul de 10 cm de zapada necesara pentru a se schia in conditii de partie oloimpica !!

  3. ciprian Răspunde

    Luna Ses este ca un sac fara fund, prin care au trecut banii, dar nu stim unde s-au oprit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.