Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Promovabilitatea la Bac a crescut cu 1,24% după contestații

Rezultate finale după contestații, sesiunea iunie-iulie 2017, arată că în județul Satu Mare promovabilitatea la Bac a crescut cu 1,24%. Adică 24 de candidați au fost declarați admiși după ce li s-au recorectat lucrările. 

Rezultatele finale, după contestații, obținute la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2017, s-au afișat la centrele de examen și sunt postate pe pagina web www.bacalaureat.edu.ro

În urma evaluării lucrărilor pentru care au fost depuse contestații, 24 candidați au fost declarați reușiți. Din totalul de 547 contestații, în urma evaluării, pentru 32 lucrări s-a păstrat nota inițială, pentru 296 lucrări s-a acordat notă mai mare, iar pentru 219 lucrări nota după contestații este mai mică.

În conformitate cu rezultatele finale, la nivelul județului Satu Mare, din totalul de 1933 candidați prezenți, au promovat examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2017 un număr de 1433 candidați, ceea ce reprezintă 74,13%.

Ponderea rezultatelor candidaților reușiți, pe tranșe de medii, în conformitate cu rezultatele finale, este după cum urmează:

24,08% cu medii cuprinse între 6-6,99

26,52% cu medii cuprinse între 7-7,99

31,19% cu medii cuprinse între 8-8,99

18,21% cu medii cuprinse între 9-9,99

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.