Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

ANCHETĂ. Manevrele diabolice ale sătmărencei reținute de polițiștii clujeni. A țepuit zeci de oameni, sfidând orice lege

Sătmăreanca ce a fost reținută astăzi de polițiști pentru infracțiunea de înșelăciune, are o poveste lungă și stufoasă care se bazează aproape exclusiv pe înșelăciune. Aceasta, pe numele ei, Anca Deac, a țepuit zeci de persoane, în special clujeni, datorită unor firme de mediere pe care le administra și care aveau sediul în Cluj-Napoca.

Cei de la gazetadecluj.ro îi dedicau Ancăi Deac, la începutul acestui an, pe 23 ianuarie, un amplu material, în care o descriau pe sătmăreancă drept o persoană care ,,recrutează naivi” și care, deși amendată de nenumărate ori, își continuă ,,afacerea” nestingherită.

Celor care apelează la serviciile firmelor Ancăi Dragu, li se promit locuri de muncă în străinătate dacă plătesc un comision în valoare de aproximativ 600 de lei. Însă, după ce plătesc banii şi semnează contractul de intermediere a locului de muncă, ghinioniştii aşteaptă până la calendele greceşti.

,,[…] Din alte numeroase telefoane pe care le-am dat de pe pagina lor am mai aflat că se fac plecări săptămânale şi că ei colaborează cu 300 de angajatori din Germania şi ei ar intra în baza lor de date şi de acolo îşi aleg persoanele care corespund cerinţelor. Însă, dacă eu am făcut contract pentru fabrica de ciocolată şi aveam de ales dintre Frankfurt, Stuttgart şi Munchen, atunci cum se poate să fiu aleasă de 300 angajatori ?! Pe CV am scris că ştiu trei limbi străine şi după vreo două ore am fost sunată şi am dat interviul în germană şi engleză, care a fost pozitiv, şi  m-au întrebat unde vreau să lucrez.

Într-o altă dată, când am mai sunat, le-am spus că am unele dubii despre ce se întâmplă şi m-au întrebat ce număr de contract de mediere am, l-am zis şi mi-au răspuns că să stau liniştită că o să plec”, spune o femeie din Mediaş care a apelat la serviciile lui Deac”, a declarat pentru gazetadecluj.ro o femeie din Mediaș care a apelat la serviciile sătmărencei Deac.

Într-o altă ediție, de data acesta la începutul lunii trecute, în 10 iulie, jurnaliștii de la gazetadecluj.ro, reluau povestea sătmărencei și spuneau că ,,Anca Deac, împreună cu partenerii şi-a deschis un nou punct de lucru, în centrul Clujului unde atrage din nou oameni cu promisiunea unui loc de muncă în străinătate”. Deşi poliţia a deschis o ancheta şi Deac a fost amendată la vremea respectivă, aceasta își continua afacerea, însă cu ajutorul unor noi firme, împreună cu vechii parteneri de afaceri.

Totul a luat însă o altă turnătură în cursul zilei de ieri, 10 august, când poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat 3 descinderi la sediul unor societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, care au încheiat contracte de intermediere pentru muncă în străinătate pentru mai multe persoane.

În urma unor percheziții la sediile celor trei societăți comerciale, polițiștii clujeni au reținut-o pe sătmăreanca Anca Deac, bănuită de fapte de înşelăciune privind intermedierea de muncă în străinătate.

Sursa gazetadecluj.ro

 

2 comentarii

  1. Ana Konda Răspunde

    Nu stiu daca doamna respectiva are vreo legatura cu o familie DEAC din Paulesti,insa cu vreo 20-30 de ani in urma exista o familie DEAC in Paulesti,smekeri ”shulfisti”,niste indivizi unsi cu toate ”alifiile” dintre care unii s-au ”cam dus”…

  2. Vania Răspunde

    Wow, that’s what I was searching for, what a data! present here at this weblog, thanks admin of this website. http://ecothermie.eu/component/k2/itemlist/user/348

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.