Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

O nouă vânătoare de vitezomani în Satu Mare. Au mai ,,zburat” 11 permise de conducere

Șoferii vitezomani au apăsat din nou prea tare pedala de accelerație și au rămas fără permise.

Poliţiştii sătmăreni organizează frecvent în această perioadă acţiuni în scopul determinării conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie și să adopte un comportament responsabil în trafic.

O astfel de acțiune a vizat ieri, 9 august a.c. conducătorii auto care nu respectă limitele de viteză impuse pe anumite sectoare de drum. Au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitelor legale de viteză, iar în 11 cazuri au fost ridicate, în vederea suspendării, permisele de conducere pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei impuse.

În acest context, între localitățile Ciuperceni și Botiz a fost surprins de aparatele radar ale poliției rutiere, conducând cu o viteză de 170 km/h, un tânăr de 23 de ani din Satu Mare. Pe același tronson a fost prins cu 168 de km/h un alt conducător auto, de 24 de ani, din localitatea Bocicău.

Pentru prevenirea acestui tip de comportament în trafic reamintim că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de drum reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice, dar și faptul că viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!

Sursa IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. pop marius Răspunde

    toti sa mearga fara permis in franta gutani ghertoi mancatori de clisa cu ceapa de pune mami pachet……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.