Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sărbătoare mare în weekend la Negrești-Oaș. Artiști de renume la Zestrea Oașului

Orașul Negrești-Oaș își deschide porțile la sfârșitul acestei săptămâni pentru cel mai mare eveniment al anului, Festivalul Zestrea Oașului, pregătindu-se să primească o mulțime de oaspeți din țară și din străinătate. 

După trei săptămâni în care în Negrești-Oaș au fost organizate mai multe manifestări de ținută, precum Zilele Medicale ale Țării Oașului, Târgul Tradițional ”Produs de Maramureș și Oaș”, Concursul național ecvestru și Atelierele meșteșugărești și de creație ”Pe ulițele satului”,  Festivalul Zestrea Oașului se va încheia la sfârșitul acestei săptămâni cu o serie de manifestări cultural-artistice.

Primarul Aurelia Fedorca îi invită pe toți negreștenii dar și pe cetățenii din întreg județul Satu Mare să participe la manifestări.

”Festivalul Zestrea Oașului este mereu prilej de sărbătoare în toată Țara Oașului, dar și în întreg județul. Este prilej de reunire a familiilor plecate peste mări și țări. Îmi doresc să ne bucurăm cu toții de revedere la sfârșitul acestei săptămâni și să ne simțim bine împreună. Avem invitați artiști pentru toate gusturile și manifestări culturale diverse. Vă invit pe toți cei care aveți timp să petrecem și să ne bucurăm împreună”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Astfel, negreștenii sunt invitați să-și dea întâlnire vineri seara, 18 august 2017,  la Party cu DJ, pe scena din centrul orașului.

Sâmbătă, evenimentele vor începe la ora 15.00 cu manifestări culturale la Galeria de artă ”Dr. Mihai Pop”, de la Muzeul Țării Oașului. Aici va avea loc expoziţie de fotografie ”Povestea firului. Firul poveștii” –  Ioniță G. Andron & Remus Țiplea, urmată de colecția de modă ”Pe firul tradiției” a Școlii de Artă București, coordonată de designerul Maria Constantinescu.

Imediat după acest moment, oaspeții vor fi invitați la inaugurarea noului Corp al sediului Primăriei Negrești-Oaș.

Programul la scena în aer liber va începe la ora 17.30 cu un spectacol interactiv pentru copii cu Mister Nicu, urmat de un spectacol al copiilor de la instituțiile de învățământ din oraș- ”Susținem talentele locale”.

Apoi va urca pe scenă folkistul George Negrea, urmat de Maria Tripon și Ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele. Muzica de petrecere va fi asigurată de Angela Rusu.

Momentul festiv oficial al evenimentului va avea loc de la ora 20.00, când vor fi premiate personalitățile orașului Negrești-Oaș și elevii merituoși.

Va urma apoi muzică populară și de petrecere cu Jean de la Craiova, urmată de recitalurile extraordinare susținute de  MATTEO și PEPE.

Duminică, programul va începe la ora 10.00 cu tradiționalul târg meșteșugăresc din fața Muzeului.

Pe scenă, programul va începe la ora 17.00 cu un medalion folcloric susținut de Aurel Țurcaș Vlaicu,  Irina Man, Nicu Pop, Petre, Petrică și Dănuț Zele, grupul de țâpuritoare Cununa Oașului, urmați de Maria Petca Poptean și Ansamblul folcloric Măgura și de un moment folcloric cu Traian și Valeria Ilea.

Momentul festiv al zilei de duminică va avea loc la 19.45, când vor fi premiate cuplurile care aniversează Nunta de aur.

Spectacolul va continua cu un regal al Ansamblului folcloric Someșul – Napoca, urmat de artistul local Vlad Belbe.

Evenimentul se va închide cu recitalurile extraordinare ale unor artiști îndrăgiți ai momentului, NICOLETA NUCĂ și ANDRA, urmate de tradiționalul foc de artificii.

Manifestările sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș, SC Events Walter SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.