Ultima actualizare: azi, 15:10

Locale

Au furat 150 kg de fier, ziua în amiaza mare

În cursul după amiezii de luni, o patrulă de jandarmerie, aflată în serviciu în municipiul Satu Mare, a observat faptul că două persoane, un bărbat şi o femeie, sustrăgeau fier vechi dintr-o clădire situată pe strada Lazarului din municipiu.

Acestea au scos mai multe bucăţi de fier, din incinta unei foste societăţi comerciale, pe care intenţionau să le transporte, cu un cărucior metalic, la un centru de colectare al materialelor feroase.

În urma finalizării cercetărilor la faţa locului, jandarmii i-au identificat pe cei doi autori, constatând totodată că aceştia reuşiseră să extragă peste 150 kg de  fier şi aluminiu.

Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele celor două persoane. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

3 comentarii

  1. Cali Gyula Răspunde

    Nea Sima,pentru ce ti-ar folosi numele a doi prapaditi care ”au furat” niste kkt de fier vechi din fosta fabrica IPL,de unde,pana acum,numai naiba nu a furat asa ceva ??Unde dracu sunt paznicii care ar trebui sa pazeasca fosta fabrica??Posibil sa fie complici?

  2. y Răspunde

    Deci Vinettu și cu Izaura au furat. Bun. Nimic nou. Paguba este nesemnificativă față de hoțiile din țara asta. Nu zic că trebuie iertați. Nuuu, nici vorbă. Pedeapsa pentru cei de teapa lor cea mai cruntă este să fie puși la muncă.
    PS Prețul de colectare la fier vechi este de 60 bani pe kg iar la aluminiu de 3,60 bani pe kg.

  3. Marusca rusca Răspunde

    Aceste materiale sunt ^bunri imobilizare^,iaca-ta izaura si vinetu,le-au introdus in circuit. Auzi nea prim,tUDOSE, creste economia, comertul in crestere 10 % la ( alcool ,tutun, carburanti) descreteste-ti fruntea,treaba-i oabla

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.