FOTO. Mihai Kirilla – talentatul sătmărean care face murale în Olanda. “Da, poţi să trăieşti din artă!”

Are 27 de ani, este sătmărean și este specialist în pictură murală, iar lucrările lui sunt admirate îndeosebi în Amsterdam, Olanda, acolo unde trăiește de o bună perioadă. Numele lui este Mihai Kirilla și face ceea ce-i place, în fiecare zi. Mihai a terminat liceul la Liceul de Artă Aurel Popp din Satu Mare, studiind sculptura, iar mai apoi a luat drumul Clujului, unde a absolvit Universitatea de Artă și Design, fiind licențiat în grafică și obținând masterul tot în grafică.

PortalSM a stat de vorbă cu artistul sătmărean și a obținut de la acesta un interviu amplu. ,,Muralele sunt picturi pe pereți. Tehnica cea mai des folosită pentru murale este pictura în acrilice (pe bază de apă). Ocazional folosesc și pasteluri, cărbune sau marchere. Depinde ce tehnică, efect și stil doresc clienții. Cele mai multe murale le-am făcut în Amsterdam, Haga, Maastricht, pentru restaurante, firme, case rezidențiale și instituții. În România am realizat mai puține lucrări”, spune Mihai Kirilla.

Vă prezentăm interviul complet cu unul dintre cei mai talentați sătmăreni

PortalSM: De când ai început să pictezi? Ce îți place cel mai mult să faci? Tehnică și compoziție

Mihai Kirilla: De pictat am început în 2014, când am avut nevoie de efecte mai realiste la murale, iar cu pastelul nu reușeam. Așa că am început să lucrez cu pensula treptat, la diferite proiecte peste pastel, unde am avut nevoie până ce lucrările erau deja făcute doar în acrilice. Momentan îmi place să pictez în acrilice și lucrez pe o tehnică proprie încă în dezvoltare, cu praf de cărbune și terebentină, care îmi permit să obțin diferite efecte și texturi. O combinație de pictură, gravură și desen. Cu culorile sunt încă limitat, dar acrilicele completează ce trebuie. Îmi place să pictez texturi, natură, animale. Încă învăț și experimentez.

PortalSM: De ce ai ales să pleci din țară?

Mihai Kirilla: Am ales să plec din țară din mai multe motive. Să-mi lărgesc orizontul, să ies din zona de confort și să fiu mai deschis la provocări. Curiozitate, dragoste, aventură și acea chemare romantică ce îți poate îndeplini visurile. În România nu găseam asta.

PortalSM: Se poate trăi astăzi din artă? Ai avut clienți speciali?

Mihai Kirilla: Da, dar pe termen lung necesită răbdare. Totul depinde de unde ești, pe cine cunoști, ce artă faci, cât de scump și cât de bine lucrezi. Este important să-ți creezi clientela și un portofoliu, ceea ce necesită timp. Vorbesc de socializarea cu potențialii clienți, bătut la uși, promovare on-line, facebook și, nu în ultimul rând, lupta cu birocrația și diferite asigurări. În concluzie, dacă ești serios și muncitor da, poți să trăiești din artă.

Vizavi de clienți speciali pot să spun că am avut mulți. Îmi amintesc cu drag de o clientă extraordinară, căreia i-am făcut câteva murale în Cluj-Napoca, chiar la începutul carierei mele. Ea m-a învățat cât de mult înseamnă o relație bună client-angajat. A mai fost un domn olandez din Maastricht, cu care după o zi lungă de pictat, vorbeam despre economie, viață și literatură, toate acestea la un pahar de coniac. Un alt client, un britanic mai nebun, căruia i-am făcut o lucrare în marker. Și azi ținem legătura. A mai fost o familie malaiziană foarte simpatică, care nu m-a lăsat să plec fără să mănânc, zi de zi, după ce terminam de pictat pereții restaurantului pe care îl dețineau. Într-un fel, fiecare client este special, fiindcă după ce mă cunosc cu ei, încrederea este pe primul loc, iar astfel se crează o bună relație de fiecare dată.

PortalSM: Pe când o posibilă repatriere?

Mihai Kirilla: Nu știu, pentru că deja și Amsterdamul se micșorează în ochii mei și nu sunt persoana care face pași în spate. Vreau mai mult, îmi plac orașele mari.

PortalSM: Unde te vezi peste 20-30 de ani?

Mihai Kirilla: La 57 de ani mă văd încă în viață, sper. Tot pictând sau sculptând, că poate mă voi plictisi la un moment dat ori nu voi mai putea traduce ideea la fel de bine în pictură, precum în sculptură. Vreau să expun lucrări în galerii, doar să nu ocupe loc în atelier. Mă văd într-un loc spațios, mâzgălit pe pantaloni ca de obicei, mai bătrân decât îmi imaginez acum, mai experimentat, fericit, mândru de realizări și mereu cu acea întrebare pe care am avut-o de când am terminat primul desen: Oare cum fac mai bine?

—————————————————————————————————————————–