Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Razie de amploare a polițiștilor pe strada Botizului. Permise suspendate pentru alcool

Razie de amploare în Satu Mare. În cadrul acțiunilor rutiere desfășurate pe parcursul zilei de ieri, 31 august au fost ridicate, în vederea suspendării, 22 permise de conducere.

Activităţile poliţiştilor rutieri au avut ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră prin depistarea şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulaţie, de această dată intrând în vizorul polițiștilor cei care se urcă la volan sub influența alcoolului și cei care nu acordă prioritate de trecere pietonilor.

Acțiunile au debutat în cursul dimineții, când în intervalul orar 06.00-10.00, la filtrul instituit pe strada Botizului din Satu Mare, nu mai puțin de 7 conducători auto au fost depistați că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice și cărora, pe lângă sancțiunea contravențională, le-a fost suspendat și dreptul de a conduce autovehicule. Unuia dintre ei, un bărbat de 55 de ani din Satu Mare, i s-a întocmit dosar penal, întrucât aparatul alcooltest a indicat pentru el o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acțiunile au continuat pe bulevardul Independenței și pe străzile 1 Decembrie și Martirilor Deportați, unde alți 10 șoferi au rămas fără permisul de conducere după ce nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerile de pietoni.
Pentru alte abateri, au mai fost suspendate 5 permise de conducere. În total, pe parcursul zilei de ieri au fost aplicate 96 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30 000 lei.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, acțiunile poliției vor continua și la sfârșitul acestei săptămâni, astfel că recomandăm şoferilor să adopte un comportament responsabil în trafic, să manifeste prudenţă şi să respecte normele rutiere.

Sursa IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.