Ultima actualizare: azi, 09:16

Locale

Accident la Carei. A intrat cu mașina într-o conductă de gaz

Ieri, 26 octombrie, în jurul orei 20:30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că într-o intersecție din municipiu a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Deplasându-se la fața locului au constatat că o femeie, de 37 de ani, din localitatea Valea lui Mihai, aflându-se la volanul unui autoturism, într-o intersecție din Carei nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, din Ghenci, acroșându-l.

În urma coliziunii, autoturismul acroșat a fost proiectat într-un branșament de gaz. Totodată, în urma accidentului rutier, persoana de sex feminin a fost transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale fiind rănită ușor.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Împrejurările comiterii accidentului sunt cercetate în dosar penal constituit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

Sursa foto – opiniedecarei.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.