Ultima actualizare: azi, 09:29

Locale

FOTO. Colecţii incredibile adunate de sătmăreni. Când pasiunea devine irezistibilă!

Mai mulţi colecţionari sătmăreni şi-au expus astăzi obiectele la Muzeul Judeţean de pe str. Vasile Lucaciu. “Colecţionarea, o pasiune irestibilă” este prima expoziţie de grup a colecţionarilor particulari care au reuşit să adune, unii de-a lungul vieţii, alţii în câţiva ani, obiecte care de care mai interesante. Sătmărenii au ocazia să vadă colecții impresionante de pipe, râșnițe, măști, mașinuțe, trenuri, elefanți dar și cărți cu autografe ale unor mari scriitori, vederi din Satu Mare și scrisori trimise în urmă cu peste 100 de ani din Satu Mare.

Toate acestea au fost adunate benevol, din pasiune, pe cheltuiala colecționarilor.

Cea mai tânără colecționară este Valentina Breban, care la doar 10 ani a reușit să adune zeci de îngeraşi.

Printre ceilalţi colecționari se numără sătmăreni simpli, dar şi angajați ai Muzeului Județean, precum Brăduț Popdan, cu o impresionană colecție de pipe și rășnițe de cafea, Szocs Peter, cu vederi din Satu Mare, sau Felician Pop, cu mai multe cărți cu autografe ale unor scriitori importanți.

Epozantul cu cele mai multe colecții a fost însă Ioan Puskas, în vârstă de 84 de ani, care colecționează timbre încă de la primul salariu. El are acasă o adevărată comoară, şi a prezentat publicului o mică părticică din averea sa.

Cuvintele sale de la deschiderea expoziţiei i-au impreionat pe cei prezenţi, arătând cât este de încântat de colecţiile sale, mai ales după zeci de ani de adunat lucruri.

“Sunt un om mereu fericit, mereu împlinit. Nu mă pot încărca zilnic numai cu energie pozitivă. Ştiţi de ce? Eu şi la vâsta asta, de 84 de ani, lucrez activ la firmă. Dimineaţa, înainte de a mă duce la muncă îmi arunc ochii, să-mi văd colecţia. Aşa îmi dă un imbold că nu vă puteţi imagina. Şi acum toată ziua trăiesc cu speranţa că poate voi găsi, ceva nou pentru colecţie. Vreau să mulţumim muzeului pentru această expoziţie. Soţia spune: Nu eşti normal! Eu îi răspund că nici nu vreau să fiu”, a spus venerabilul colecţionar.

“Şi eu mă număr în fericita tagmă a colecţionarilor, de mic copil am fost tras de lumea aceasta magică a celor care colecţionează pentru că am intuit că acest hobby poate să îţi coloreze lumea interioară. Pentru a aduna lucruri sigur că îţi trebuie răbdare, îmi amintesc că ani de zile cutreieram piaţa de vechituri doar să mai găsesc ceva şi ce jubilaţie aveam când îmi găseam un lucru nemaivăzut. Lucrul acesta îl pot înţelege doar oamenii care au aceste aptitudini speciale. Când intri în casa unui colecţionar, nu intri în casa unui om cu balustradă de inox şi gresie foarte scumpă, ci într-o casă adevărată, casa unui colecţionar este cu suflet”, a spus Felician Pop.

Expoziţia poate fi vizitată conform programului muzeului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.