Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Razie în zona ștrandului. Polițiștii au gonit 30 de boschetari

Poliția Locală a organizat joi, 5 octombrie, o acțiune de amploare în zona ștrandului vechi pentru a soma persoanele care și-au făcut aici adăposturi improvizate să părăsească zona în cel mai scurt timp.

În cadrul acțiunii, polițiștii locali au legitimat 33 de persoane, 24 dintre acestea fiind sancționate cu amendă. S-a constatat că majoritatea persoanelor care domiciliează ilegal în zona inunadabilă a râului “Someș” au domiciliul în satele învecinate și urmează ca acestea să fie direcționate spre localitățile de domiciliu.

Polițiștii locali au adus la cunoștința tuturor persoanelor identificate că, au la dispoziție cel mult 24 de ore pentru a părăsi zona de bunăvoie, în caz contrar urmând să fie evacuate.

În incercarea de a descuraja cerșitul, prostituția, și alte fapte de natură infracțională, polițiștii locali au mai organizat astfel de acțiuni și în zona Ostrovului, pe strada Horea din municipiul Satu Mare și în zona Stadionului “Unio”.

Pe această cale, Primăria solicită tuturor proprietarilor să ia toate măsurile pentru a securiza și verifica periodic proprietățile din aceste zone pentru a nu mai da voie acestor persoane să își facă adăposturi.

Sursa – Primăria Satu Mare

Un comentariu

  1. cetateanul relaxat Răspunde

    Bravo!! Noroc cu voi…ca altii sunt de gasit doar la 112…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.