Ultima actualizare: azi, 13:24
Locale

Un puștan, de 17 ani, a făcut zob o mașină furată!

Un puștan băut bine a intrat cu mașina într-un șanț. În seara zilei de sâmbătă, 21 octombrie, în jurul orei 18.50, polițiștii Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați prin numărul unic de apeluri de urgență 112 despre faptul că în localitatea Orașu Nou a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 17 ani, din Orașu Nou, profitând de prezența cheilor în contact, ar fi sustras un autoturism din curtea unui consătean. Astfel, conducând autoturismul pe o stradă din localitate nu a adaptat viteza la condițiile de drum, în curbă răsturnându-se cu acesta în șanț, rezultând doar pagube materiale.

De asemenea, s-a constat că susnumitul nu posedă permis de conducere de nici o categorie și fiind testat cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt spre folosință, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice si distrugere.

Sursa – IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.