Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

VIDEO. Cel mai așteptat film românesc al acestei toamne, proiecție specială la Satu Mare

Cel mai așteptat film al toamnei va putea fi savurat în acest weekend și la Satu Mare. Este vorba despre producția Octav, cu Marcel Iureș în rol principal, care va avea proiecție specială la Satu Mare mâine, sâmbătă, 28 octombrie, la Filarmonica Dinu Lipatti, începând cu ora 18.00.

Evenimentul își propune să facă cunoscut publicului din Satu Mare un film aparte în peisajul cinematografic românesc, prin îmbinarea dintre emoţie şi nostalgie. Filmul, reprezentând o „declarație de celebrare a vieții”, transpune o serie de imagini calde și poetice despre România.

Spectatorii vor avea, astfel, ocazia să vizioneze filmul în compania lui Marcel Iureș, actorul principal din „Octav”, al regizorului Serge Ioan Celebidachi și a Alessiei Tofan, fetița din rolul principal.

Filmul spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.

Pelicula a fost selecționată în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la

Montreal, Canada, 2017, la secțiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiție pentru cinematografia mondială, aflat la cea de-a 41 ediție.

Filmul „Octav”, în regia lui  Serge Ioan Celebidachi, are o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan, etc..

Filmările au avut loc în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel și la Studiourile Cinematografice București (Buftea).

Coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (producător Adela Vrînceanu-Celebidachi), filmul „Octav” este clasificat cu AG (Audiență Generală).

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Satu Mare și Centrului Cultural G.M. Zamfirescu.

Sursa – Casa Zamfirescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.