Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Accident grav. Un bărbat, de 34 de ani, s-a răsturnat cu mașina în șanț

În cursul zilei de 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Negrești Oaș au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre faptul că pe DN 19, în comuna Certeze a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un tânăr de 34 de ani, din Certeze, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul autoturismului, răsturnându-se în șanț.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale și pentru a i se recolta probe de sânge, în vederea stabilirii unei posibile alcoolemii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.