Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Dezastru la investiţiile “istorice” din Satu Mare. Gradul de implementare, sub 30%!

Dezastru la investiţiile “istorice” din judeţul Satu Mare. Contractele semnate în anul 2015 la Satu Mare care trebuiau să “schimbe faţa” judeţului au un grad de implementare foarte scăzut de sub 30% la mai bine de doi ani de la semnarea contractelor.

La vremea respectivă, contractele, în valoare de peste 700 de milioane de lei, au fost semnate de către reprezentanţii Guvernului, alături de conducerea Consiliului Judeţean de la acea vreme, Adrian Ştef şi Mircea Govor, și primarii din comune.

Doar că, la mai bine de doi ani de atunci, lucrurile sunt cât se poate de dezatruoase. Între timp au avut loc mai multe schimbări atât pe plan naţional cât şi local, iar astăzi gradul de implementare al proiectelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală este de sub 30%.

Anunţul a fost făcut de către liderul PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, cei care implementează proiectele evitând să facă publice astfel de statistici.

“Gradul de execuţie este de doar 29,28%. Uitându-mă pe fiecare localitate care are proiecte, am constatat că cele mai mari valori sunt pe drumurile judeţene, unele au grad de execuţie de 4,41%, altele de 6,66% sau chiar 2,17%. Valorile sunt imense, sunt proiecte de 83 de milioane, de 12 milioane. Gradul de impact este foarte mare, sunt tronsoane lungi. De exemplu modernizarea drumului judeţean Doba – Dacia – Moftin – Craidorolţ – Ţegea are grad de implementare de 4,41%, valoarea proiectului este de 9,1 milioane lei”, a spus Fedorca.

Începerea multor lucrări a fost cauzată de contestaţiile de la licitaţii. Alte lucrări au fost începute şi ulterior abandonate.

5 comentarii

  1. misu Răspunde

    Da, si ??? Cauzele acestui dezastru ??? Nu cumva lipsa gramezilor de bani pe care guvernul PSD NU le-a investit, decat din gura, si cu care s-a laudat mai deunazi comunistii locali ???

    • Unu' Răspunde

      Multe dintre nerealizările de la nivelul județului se pot lega direct de incompetența fostei conduceri de la județ, care a investit sume enorme în … promovarea locală! a județului, prin diferite contracte de publicitate în presa și radiourile locale, unele dintre ele patronate de către familia penalului Govor!

    • gelu Răspunde

      30% e un procent normal avand in vedere ca un astfel de proiect se deruleaza pe o perioada de trei ani de la semnarea contractului de executie. Au fost contestate licitatiile si asta a tinut lucrurile in loc.
      Si nu, nu este adevarat ca guvernul nu plateste ci mai degraba adevarul este ca executantii nu au capacitatea sa lucreze mai repede. Eu cred ca sunt putine lucrari care nu sunt in grafic

      • matroz Răspunde

        @gelu:nu intra intr-o discutie pe care postacii nu o inteleg si nici nu vor!Ei stiu una si buna :un anumit partid trebuie sa fie prost vazut.Realitatea trece pe langa ei ca Regio -trenul=prin Ghilvaci!Ce sa le explici lipitorilor de afise despre accesare, implementare….Lasa-i in durerea lor…

  2. abc Răspunde

    Se mulțumește muuult și bine lui Adi Ștef care a lansat licitația pentru drumuri pentru tot județul și pe nu știu câți ani.Evident pe foarte mulți bani. Cu toate că aproape toată lumea a zis că e o prostie. Așa cum este ”normal” în Românica licitația câștigată de o firmă a fost contestată de celelalte. Aplauze pentru ALDE și PSD!!! Acum urmează dojeneala de la centru că nu putem cheltui banii de pe hârtie. Că hârtia suportă multe. Multe minciuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.