Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

FOTO. Prăjitura cu pălincă! O sătmăreancă face furori în Portugalia

Prăjitura cu pălincă. Sătmăreanca Mariana Conioşi, stabilită de mai mulţi ani în Portugalia, face furori la un restaurant de pe malul oceanului, cu rețeta ei unică. Bucătar experimentat și bine pregătit, Mariana Conioși a reușit să reinterpreteze o prăjitură tradiţională portugheză, după ce a flambat-o cu pălincă. Dincolo de specialitatea în sine, servirea este un adevărat spectacol culinar. Prăjitura este “aprinsă” chiar în faţa clientului, lucru care impresionează şi atrage atenţia tuturor clienţilor.

Prăjitura ei, “delicia de figo & amendoa”, a ajuns în scurtă vreme specialitatea casei la restaurantul Gaivota Branca, din Albufeira, unde lucrează aceasta.

Prăjitura este un amestec de migdale, smochine, scorțișoară, ciocolată, portocale, lămâie și condimente. Prepararea durează mai bine de trei ore. La final, prăjitura se flambează cu pălincă pentru a-i lăsa aroma de prună.

De ce a ales pălinca? Mariana Conioşi a spus că avea nevoie de o băutură spirtoasă care să ardă, dar cum restul băuturilor nu prea au suficiente grade, a încercat cu pălinca, iar rezultatul a fost unul cu adevărat excepţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.