Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Scandalos! A vrut să violeze o fetiță în toaleta școlii

Scandalos! A vrut să violeze o fetiță în toaleta școlii. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului LESPEZEANU MIHAI, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol, fapta prev. şi ped.de art. 32 rap. la art. 218  alin.1 şi 3, lit.c Cod penal,

Prin ordonanţa din 07.11.2017,  faţă de suspectul LESPEZEANU MIHAI s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 07.11.2017.

Prin ordonanţa din 08.11.2017, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul LESPEZEANU MIHAI pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol, fapta prev. şi ped.de art. 32 rap. la art. 218  alin.1 şi 3, lit.c Cod penal.

În referatul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 6.11.2017, inculpatul LESPEZEANU MIHAI, prin constrângerea persoanei vătămate  L.P.R. ( minoră în vârstă de 10 ani ), în toaleta şcolii din Loc. Medieş Râturi, jud. Satu Mare, a încercat să întreţină cu aceasta un raport sexual anal, împotriva voinţei acesteia.

Referatul împreună cu dosarul  cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Satu Mare.

La efectuarea cercetărilor  Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Sursa – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 comentarii

  1. Pcr Răspunde

    Castrat pe loc !!!!!!

  2. Horti Miklos Răspunde

    Corect.
    Un gunoi de om…scuze…monstru.
    Spanzurat°°!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.