Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Tratamente de 10.000 de euro/lună decontate de CJAS Satu Mare

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate – CJAS Satu Mare decontează tratamente şi la nivelul sumei de 10.000 de euro/lună. Directorul instituţiei, Georgeta Pop, a declarat că este vorba despre tratamente decontate pacienţilor cu hepatită sau cu boli oncologice, unde costurile sunt foarte ridicate.

“Plătim tratamente şi de 10.000 de euro/lună. Am ajuns la nivelul acesta de finanţare a tratamentelor”, a spus Georgeta Pop.

Ea a precizat că în acelaşi timp sunt pacienţi cu boli rare care preferă să meargă direct spre centre universitare.

“Cu ce probleme ne confruntăm pentru bolile rare? Avem bani şi nu avem pacienţi care au fost anunţaţi  de către medicii curanţi. Ne-a anunţat Timişoara, ne-a anunţat Târgu Mureş. Avem doi – trei pacienţi pentru care am făcut demersuri şi vor primi bani. Aceşti pacienţi n-au venit la unul dintre medicii din Satu Mare”, a mai spus Gerogeta Pop.

Ea a precizat că instituţia dispune de fonduri pentru bolile rare, chiar dacă nu există cereri de la pacienţi, pentru eventualitatea în care ar apărea cineva cu astfel de probleme.

 

Un comentariu

  1. medic Răspunde

    CAS Satu Mare e așa de generoasă încât decontează chiar și silicoane pentru sâni, puse la spitalul județean!!!!! Iar adevărații bolnavi sunt plimbați pe la medici, cozi și între birouri, pentru a li se deconta cheltuielile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.