Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Un nou mall la Satu Mare. Immochan a cumpărat 7 ha. Va construi şi apartamente

Un nou mall va apărea la Satu Mare, după ce Immochan a cumpărat 7 hectare de teren cu 1,5 milioane euro. Anunțul a fost dat publicității de către directorul general al firmei.

“Am cumpărat joi (nr. – 2 noiembrie) un teren de şapte hectare la Satu Mare cu 1,5 milioane de euro, lipite de centrul comercial, unde vom face două lucruri: vom face o extensie a centrului comercial, de 10.000 mp, şi asta ne ocupă cam 2 ha, iar pe restul de cinci hectare vom face un cartier rezidenţial”, a declarat Tatian Diaconu, directorul general al Immochan Romania, în cadrul unei întâlniri cu presa la Braşov, citat de economica.net.

Terenul se află în vecinătatea supermarketului Auchan, lângă Dedeman şi Praktiker.

“Ne propunem să depunem şi să obţinem autorizaţia de construcţie până prin luna martie şi ne-am propus, într-o situaţie ideală, să deschidem extinderea până la sfârşitul lui 2018”, mai spune Diaconu.

Şeful Immochan a mai spus că spune că se lucrează şi la un ansamblu rezidenţial în Satu Mare, care va fi finalizat în 2019-2020. Compania va căuta parteneri locali.

6 comentarii

  1. giovanni Răspunde

    Asta lipseste mall si biserici sa speram ca, cat de repede au deschis asa sa ai închida.?

  2. Gabriel Răspunde

    Mai IOANE ori “giovanni”= totuna, nu fi răutăcios. Dacă vrem occident atunci lasă să se construiască.

  3. dac Răspunde

    Foarte incurajator, orasul Satu Mare, are potential suficient, pentru a se extinde in toate directiile, atat economic prin investitii de acest gen, cat si prin extindere, la propriu, imi doresc din orasul meu un deschizator de drumuri, atat catre ocident, cat si in tara fiind un oras de granita, de ce Clujul poate si noi nu ….

  4. mipudeco Răspunde

    Sperăm sa nu mai intalnim ceva ca la magazinul proaspat deschis la noi:

    -oamenii se inghesuie cu cosurile sa ajunga la casa din cauza marfurilor asezate pe culoar, intri intr-un rand si acolo ramai pana imbatranesti, nu mai poti alege un altul, nu ai cum
    -cumparatorul nu are cum sa vada, la casa, pretul produselor: afisajul electronic este departe si nu poate fi citit, ceea ce este foarte grav, poti fi inselat usor din cauza unei posibile diferente de pret intre raft si casa
    -nu ai unde lasa bagajele
    -la toaleta nu se poate intra, cu tot efortul, sapte oameni au incercat azi sa intre, nu au putut deschide usa
    – la difuzor, cineva anunta repetat: ”am deschis casa 5 pentru dv”; nu stiu de ce , casa era deschisa si functiona de cel putin 25 de minute; anuntul era de prisos.

    • Norick Răspunde

      Degeaba primesti o masina buna , frumoasa si “tare” , daca nu ai invatat sa conduci.. 🙂 Asta se intampla si acolo. Ai perfecta dreptate… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.