Ultima actualizare: azi, 09:44
Locale

VIDEO. Capodopera “Carmina Burana”, la Satu Mare

O adevărată demonstrație de talent și magie, semnată de maestrul Carl Orff, a avut loc în data de 19 noiembrie, cu începere de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare. Baletul Contemporan din Szeged a prezentat un spectacol extraordinar, intitulat Carmina Burana după Carl Orff, în coregrafia lui Juronics Tamás.

Tema centrală a cantatei scenice Carmina Burana, urmărită şi de spectacolul muzical-coregrafic, este balansul neliniştit, între conştiinţa că puterea, banul, frumuseţea şi dragostea sunt trecătoare, nelinişte contracarată de o imensă dragoste de viaţă, de natură şi de chemarea împlinirii prin dragoste, care răzbat din fiecare moment scenic. Înşiruirea diferitelor momente funcţionează conform principiului alternanţei contrariilor: îndrăzneală – resemnare, patos – delicateţe, dramatism – lirism, senzualitate – puritate etc. De asemenea, în muzică ca şi în coregrafie –  precum şi în arta gotică din acea vreme –  în locul simetriei, pe primul loc este repetiţia şi multiplicarea.

Iar ideea centrală a spectacolului Carmina Burana este că deasupra tuturor oamenilor  stă Destinul, întruchipat de zeiţa Fortuna. Ea dirijează parcursul existenţei, ridică şi coboară destine, de unde metafora plastică a roţii, care se învârte fără oprire. O altă metaforă scenică este aceea a cavalerului care cucereşte o cetate, cucerind de fapt femeia iubită, pentru ca în final să I se închine ei, femeia fiind suveranul iar bărbatul vasalul. În fine, o altă metaforă scenică este aceea a necontenitei reînvieri a vieţii în natură, a primăverii care revine mereu şi a dragostei care se naşte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.