Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Adrian Cozma îl critică pe primarul Kereskenyi şi “majoritatea lui personală”

Consilierul judeţean PNL Adrian Cozma îl critică pe primarul Kereskenyi Gabor şi “majoritatea lui personală”, chiar dacă este formată din consilieri UDMR-PNL, pentru majorarea impozitelor pe noul an.

Redăm poziţia acestuia:

Primarul orașului și majoritatea lui personală din Consiliul Local Satu Mare, ne-a făcut la fiecare câte un cadou în Ajunul Crăciunului.

Celor cu mașini ne-a premiat cu 20% impozit suplimentar de plătit, iar celor care doresc să se căsătorească, au parte de o taxă care crește de la 15 lei la 500 lei. Probabil pentru a nu uita prima zi din căsnicie.

Conducerea Primăriei n-a uitat să sprijine producătorii locali, așa că le-a pus taxă pentru eliberarea certificatului de producător, iar pentru anumite activități le-au fost crescute taxele, fie că vorbim de chioșcuri sau pentru comercializarea florilor. Cei mici trebuie taxați. Ca să fie totul ok și pentru ”eliminarea haosului, asigurarea unei echitabilități”, primarul s-a gândit că toți cei care au activități (și care aduc bani la bugetul local prin plata altor taxe și impozite), să primească și ei vești bune pentru anul 2018. Astfel, taxarea pe oră în zona centrală a municipiului va crește de la 2 la 4 lei, în timp ce valoarea abonamentelor anuale pentru rezervarea locurilor de parcare în cartiere va crește de la 80 de lei la 150 de lei. Dintr-o eroare, tehnică sau de redactare cred, a uitat să ne spună de vreo eficientizare a mobilității în oraș sau de crearea unor parcări noi, care să îmbunătățească situația actuală.

Noi le dorim An Nou Fericit, iar la sfârșitul anului viitor sperăm să avem străzi ca-n palmă, educație de calitate, curățenie de cinci stele și o piață agroalimentară modernă. Spor și să auzim numai de bine.

29 comentarii

  1. avocat Răspunde

    În sfârșit sesizează cineva ( nu din consiliul local unde se doarme pe rupte sau sunt beți cu toții ) ce se întâmplă în acest oraș . Bătaia de joc la adresa cetățenilor orchestrată de capel-maistrul gaborică și ciracii udemeriști , acompaniați în surdină de cetele useliste ( pnl +psd + alde ) taxează tot ce mișcă și chiar și tot ce stă ( ex. parcat pi șentru ) Prefectura infantilă și debilă atacă în contecios hotărâri privind zona Bercu Roșu dar nu vrea să vadă ce-i fix sub nasul ei ( poate nu vede de mucii care-i curg ) .

    • figaro Răspunde

      1. Consilierii locali au sesizat si chiar au facut scandal, au votat impotriva cresterii taxelor, deci nu stiu ce urmaresti tu, cand zici ca se doarme pe rupte;
      2. Prefectura ataca hotararile ilegale, dar il vedem toti pe primar cum pune presiune cu cetatenii pe prefect, crezand ca vezi Doamne il va determina sa creeze precedentul cu denumirea anumitor strazi;
      3. Postezi la comanda?

      • avocat Răspunde

        1,Unde și ce au sesizat consulerii , unde au făcut scandal , poate la tine în frizerie că eu n-am văzut un mormoloc din ăsta , așa zis ales local , să ia vreo poziție publică în chestiunile astea sau în altele și mai grave cum ar fi majorarea impozitelor locale .
        2,Prefectura atacă aiurea dar nu are habar de cetățeni , suferă de infantilism cronic , n-au treabă numai cu sfințiri de biserici , colinde și alte lălăieli .
        3. Se pare că unii care n-aveți deloc conștiință civică vă gândiți doar la comenzi primite de la șefii de partid .

        • figaro Răspunde

          1. Pozitia publica este data de un asa zis articol in care Cozma, in mod populist se leaga de niste chestiuni pe care nu le poate controla oricum. Eu din cate imi amintesc, singurii care nu au votat cresterea de taxe sunt consilerii PSD, restul au votat aceste cresteri. Nu ca le-as lua partea comunistilor, dar sunt singurii care au votat impotriva si consider ca este o pozitie mai mult decat publica.
          2. Vorbesti prostii mari, cand zici ca prefectura nu se ingrijeste de cetateni, cand este institutia unde functioneaza cel mai bine sistemul de audiente, nu ca in Primarie unde te apuca pandaliile pana reusesti sa ajungi la un viceprimar, nemaivorbind de primar… in Turnul de Fildes este imposibil sa ajungi -asta apropo despre care cat respecta cetatenii-
          3. Semnatura ta spune totul Adi!!! Nu uita ca toti colegii tai de partid, care sunt membri in Consiliul local au votat pentru cresterea taxelor. Ce faci de fapt acum, iti ataci proprii colegi?

          • abc

            Îți răspund eu pentru ultima întrebare (mă gândesc retorică). În cazul lui Cozma vorbește gura fără el.

  2. Obiectiv Răspunde

    Taxarea suplimentară nu e în mod obligatoriu condamnabilă.Dacă ar fi existat o justificare în luarea acestei măsuri mai admiteam.Iar justificare nu e aceea că nu ajung banii pentru funcţionarea aparatului administrativ.Numai că în cazul de faţă se vede clar că o parte din bani vor acoperi salariile mărite în adm. locală fără nici o justificare,în dispreţul bunului simţ.

  3. satmarean Răspunde

    Majorarile nu se justifica!

    • Bogu Răspunde

      Majorarile nu se justifica?! Esti “parfumat” de la sarbatori? Incasarile la bugetul local au scazut dupa legea votata de PSD.

  4. Tudor Răspunde

    Multe “cadouri ” otravite ne-au oferit cei care ne conduc, dar si cei ce ne administreaza orasul.

  5. Horea Răspunde

    Criticile consilierului judetean sunt binevenite.Cineva trebuie sa-i trezeasca pe cei de la Primarie.

  6. Dan Răspunde

    Nu e ok. Ei isi cresc salariile pe baza majorarii taxlelor.

  7. Anca Răspunde

    Conducerii primariei nu-i pasa de satmareni, ci doar de angajatii lor.

  8. Marcel Răspunde

    Felicitari, Adrian Cozma, pentru atitudine!

  9. Eva Răspunde

    Pacat ca-si bat joc de satmareni!

  10. Stelian Răspunde

    Cresterea taxelor a fost absurda.

  11. Adela Răspunde

    Majorari nejustificate

  12. Radu Răspunde

    Bravo, Cozma!

  13. Oana Răspunde

    Nu cred ca trebuiau majorate taxele locale.

  14. Satmarean Răspunde

    E bine ca s-a trezit cineva sa le atraga atentia, insa cu asta ramanem.

  15. RADU MAZARE Răspunde

    da , Tudor, are dreptate , cadouri ortravite!
    ai nostri, ca postri, !.
    Bai, cititi istorie, futa, ave, …..sa va fute de cretini

  16. postac Răspunde

    Bravo Cozma,şi acum toţi postacii la culcare !

    • Norick Răspunde

      Stai linistit, nu sunt multi , doar una singura cu diferite pseudonime… :-))) E prea transparenta … 🙂
      Noapte buna ! 😉

  17. laurentiu Răspunde

    goborica fara frica cam atat e in stare sa faca: SA JECMANEASCA SI SA FRAIERASCA SATMARENII!!! Pana cand?????? O sa vedem…. 🙂

  18. Lori Răspunde

    Acest primar, votat doar de unguri, își bate joc de noi toți. Sa va fie rusine și tuturor celor din Consiliu Local care au votat mizeria asta!

    • Carmen Răspunde

      Fi sigur ca nu va mai fi votat de foarte multi unguri,dupa aceasta faza (sa nu ma exprim altfel mai realist,ca se inroseste claviatura).Sint curios la Carei se vor majora taxele si impozitele?? Daca nu,inseamna ca in Satu Mare este ceva ce nu functioneaza.

  19. Duce Răspunde

    Așa va trebuie ca ați stat acasă comod nu ați mers la vot !!!!!putorii !!!

  20. pastorita Răspunde

    O intrebare!!!!! De ce la Negresti Oas nu s au marit taxele si impozitele,ca la Satu mare????
    De cine apartine Negresti Oas????
    Ori le este frica la conducerea udmr de oseni????
    Vreau raspuns urgent!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.