Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Ajutați sau trimiși la muncă? Cazul celor 11 copii a stârnit reacții vehemente

După publicarea materialului care descrie campania Bisericii Greco-Catolice din Botiz de a ajuta o familie cu 11 copii din aceeași localitate, sătmărenii s-au împărțit în două tabere, exprimându-și cu tărie punctele de vedere. Unii pro, alții contra, oamenii au încercat să-și expună cele mai solide argumente cu privire la acest subiect.

Mulți sătmăreni au contestat vehement această campanie de ajutorare, spunând că inconștiența părinților va anula orice ajutor venit la adresa copiilor, iar o casă nouă nu va schimba cu nimic atitudinea celor doi adulți, străini de ce înseamnă noțiunea de familie. La văzul comentariilor negative, sătmărenii din tabăra opusă și anume cei dispuși să pună umărul la proiectul inițiat de Biserică au spus că într-o asemenea situație trebuie să primeze viitorul celor mici și nicidecum greșelile repetate ale părinților.

Așadar, iată câteva din zecile de comentarii, pro și contra, apărute în mediul online vizavi de această campanie de ajutorare:

,,Faceti-le casa noua si veti vedea ca peste un an cel mult iar e casa praf. Daca le donezi produse pt copii, merg si le schimba pe tigari si alcool”.

,,De ce a facut acesti copii, sa sufere, in mizeria in care traiesc?? La lucru nu merg, chiar daca sunt chemati, ei nu pot! Nu pot numai sa traiasca din alocatii si ajutorul social! Imi cer scuze, dar am mai vazut si oameni saraci dar curati!”.

,,Doamne cata răutate in unii oameni. Nu cred ca e nimeni in măsură ca sa judece. Daca vreți si puteți ajutați, daca nu atunci nu judecați pt ca fiecare om are greșelile lui, nimeni nu e perfect”.

,,Nu judecati. Nimeni nu e obligat sa ajute o face cine poate si vrea … restul care au critici sa nu isi piarda timpul”.

,,Da, vom auzi banalul slogan, copiii nu sunt devina, dar cine i-a pus sa-i faca sau mai bine zis de ce sunt lasati sa faca asemenea oameni care nu au conditii de crestere asa multi copii? De ce nu sunt educati si pur si simplu sa nu fie lasati in aceasta situatie sa mai faca copii”.

,,A specificat ca nici un ban care se va dona nu o sa ajunga in mana parintilor! Ci biserica o sa construiasca o casa, pentru acesti copii! Foarte urat din partea voastra cum judecati cartea dupa coperta!, sunt doar câteva dintre comentariile sătmărenilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.