Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Motociclete dezmembrate, căutate de autoritățile din Italia, descoperite la Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au descoperit, în compartimentul de marfă al unui microbuz, printre bagajele personale ale unor cetățeni ucraineni, care intenționau să intre în România, patru motociclete dezmembrate, care figurau în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare.

În cursul zilei de ieri, 26 ianuarie, în Punctul de Trecere a frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în un cetățean ucrainean, Serhii H. în vârstă de 27 ani, conducând o autoutilitară marca Mercedes.

Din primele verificări s-a constatat faptul că aceștia transportă, în compartimentul de marfă al mașinii, alături de bagajele personale, mai multe piese aparținând unor motociclete.

Polițiștii de frontieră au verificat cu atenție componentele şi au constatat că acestea formau 4 motociclete, marca BMW, Kawasaki, Ducatti și Harley Davidson, care au fost dezmembrate.

Mai mult, existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, lucrătorii noștri au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, rezultând faptul că vehiculele figurau ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Italia.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar piesele celor 4 motociclete au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Sursa – Politia de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.