Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

MITĂ. A oferit 50 de euro unor poliţişti din Satu Mare

Un bărbat prins la volan a ajuns în instanţă după ce a fost prins la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere, și a oferit 50 de euro unor polițiști din Satu Mare.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a finalizat cercetările şi a emis rechizitoriul prin care a sesizat instanţa, dispunând trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat din judeţul Caraș Severin,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, arată un comunicat de presă transmis astăzi de către Direcția Generală Anticorupție.

În fapt, la data de 22.09.2017, un echipaj format din agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a depistat în trafic un bărbat care conducea un autovehicul, fără a deține permis de conducere. Cu ocazia constatării infracțiunii,  acesta a fost condus la sediul poliției, unde le-a promis suma de 50 euro celor doi polițiști pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Agenții de poliţie au refuzat categoric propunerea şi au formulat denunţ la D.G.A. – S.J.A. Satu Mare, care a înaintat sesizarea la parchet, fiind organizată acţiunea de prindere în flagrant.

Ofițerii D.G.A. – S.J.A. Satu Mare au efectuat, în baza delegării procurorului de caz, activități procedurale pentru administrarea probatoriului în cauză.

 

2 comentarii

  1. Carmen Răspunde

    50 Euro se “ofera” cind nu-ti merge un far sau semnalizarea.La conducerea fara permis ,tariful-oferta este mult mai mare,de ordinul sutelor de Euro.Sau poate si mai mult.

  2. Gyuri Răspunde

    50E? Puţin,foarte puţin.Oferta trebuie să fie ,,de nerefuzat”.;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.