Ultima actualizare: azi, 13:57
urgente, UPU Satu Mare
Locale

Părinții copilului decedat, audiaţi la Poliţie. S-a deschis dosar penal

Părinţii copilui decedat astăzi  la  Spitalul Judeţean Satu Mare sunt audiaţi de poliţişti. Ei au fost luaţi din faţa spitalului şi duşi la secţie pentru audieri. Potrivit surselor PortaSM a fost deschis un dosar IN REM pentru moarte suspectă. Au mai fost audiaţi martori, urmând ca poliţiştii să primească şi documentele comisiilor din spital care efectuează ancheta. internă.

Amintim că un copil de un an și jumătate a murit astăzi în condiţii încă neclare, după ce a fost dus de Urgenţă cu probleme respiratorii. Familia sa, din Stâna, s-a adunat la intrarea în Unitatea de Primiri Urgenţe pentru a cere lămuriri.

Potrivit surselor PortalSM, copilul de un an şi jumătate a ajuns la Urgențe aseară, în jurul orei 22:30, cu ambulanța. Medicii i-au pus diagnosticul de varicelă, el având 39 temperatură.

După circa circa 45 de minute, mama lui văzând că e mai bine, a cerut să plece acasă, având în vedere că la Urgențe mai era un bărbat din Stâna care i-a luat cu maşina.

Azi dimineaţa însă, starea fetiţei s-a agravat din nou. La ora 6 el a ajuns din nou la Urgenţe. Era conştient, respira bine, medicii spun că şi zâmbea.

Ulterior însă, la ora 9,15 starea i s-a înrăutăţit brusc, iar medicii au vrut să-l transfere la o clinică specializată din Cluj, doar că între timp copilul a decedat.

Conducerea Spitalului şi a UPU fac acum cercetări pentru a vedea exact ce s-a întâmplat, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Constantin Demian. A fost sesizată Comisia de analiză a deceselor pentru a vedea exact despre ce este vorba.

Aparţinătorii copilui decedat spun că ar fi fost trataţi superficial de către medici deoarece ar fi de atnie romă. Ei nu înţeleg cum a fost posibil ca acest copil să moară, deşi a ajuns de două ori la Ugenţe.

Acuzaţiile sunt cât se poate de dure.

“Ne-au tratat aşa pentru că suntem ţigani”, a afirmat unul dintre aparţinători, dorind să rămână anonimi.

Vom reveni cu detalii.

 

8 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Cat mai multi!!…(mai putini asistati pe munca noastra)oar asa posibil sa scape Romania de voi!!!sa adunat familia sa ceara lamuriri?pusi in sir indian si …

  2. Adi Răspunde

    Păcat de copil..dar de voi ciorilor dacă nu era Stana si azi ați fi dormit în Șatră ….nu meditati numai cum va purtați!??

  3. alt satmarean Răspunde

    pai nu ia invatat tatuca govor sa sune la ambulanta cand vor sa vina in satu mare. sunt inregistrari din campanie. cine sa-i mai creada. sa faca evaluari cacatul ala de arafat si cand gaseste la aceasi familie, persoana, 50-100 sau mai multe solicitari pe an sa faca ceva.

  4. abc Răspunde

    Bă băieți! Regula nr. 1 la internare este că se rămâne peste noapte! Copilul și mama putea pleca numai pe declarație scrisă pe proprie răspundere. Și Dumnezeu cu mila dar nici drq nu știe cum reacționează organismul unui copil mic și probabil subnutrit! Mamă inconștientă! Ce era mai important acum vorba aia dacă face atâta zarvă? Să ajungă acasă la kulipintyo sau viața copilului. Nu apăr eu medici pentru că puțini sunt medicii adevărați la Satu Mare. Dar mama asta! Las-o,mai ai acasă vreo 10! Și măcar ți-o spălat pe gratis și a văzut lumea cu ambulanța!

  5. Carmen Răspunde

    Probabil cind au pornit spre spital ,masculul din familie si-a intrebat femela : I-l vindecam pe asta , sau facem altul,nou.Raspunsul,probabil a fost “Facem altul nou”.Si medicii nu au nici o vina.

  6. popici Răspunde

    Principalul organizator al manifestatiei din 2016, ,,medicul stomatolog,, Călin Culcean, eveniment creat de el pe facebook, nu mai apare? Daca era altcineva la conducerea spitalului si era interes aparea revoltat tare.

    • Alex Răspunde

      O M.Papici!!!se stie ca esti tiganca,fiinte ca tine ajung sa se creada oameni,cand sant crescuti si hraniti pe linie de partid!!!altfel nu depase-ai pragul de educatoare(mult si ala ptr.tine)iti permiti sa te legi de persoane cu scoala facuta pe bune,cu intelect nascut?mars si sufla baloane la partid!!

  7. az Răspunde

    E incredibil rasismul si xenofobia raspandita in SM si in tara. Sa va fie rusine. Vorbim despre un copil de 1,5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.