Ultima actualizare: azi, 13:58
Locale

Accident în Carei. Șofer transportat la spital după ce a ajuns cu mașina în șanț

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 17.00, despre faptul că între localitățile Cămin și Carei a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, de 49 de ani, din localitatea Berveni, pe fondul conducerii imprudente a unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în șanțul din partea stângă a direcției de deplasare.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru efectuarea investigațiilor medicale. Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Împrejurările comiterii accidentului sunt cercetate în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.