Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Europarlamentarul PNL Daniel Buda, la Satu Mare. Vizite la fermieri şi mesaje pentru guvernanţi

Europarlamentarul PNL Daniel Buda s-a aflat astăzi în vizită oficială în judeţul Satu Mare. El a început o serie de întâlniri cu fermierii din nord vestul României pentru a afla problemele lor şi a-i informa cu privire la noua Politică Agricolă Comună.

Într-o conferinţă de presă susţinută alături de conducerea PNL Satu Mare, Daniel Buda a solicitat public guvernanților PSD-ALDE să ia toate măsurile necesare astfel încât cooperativele să devină cu adevărat funcționale, iar fermierii care se asociază să beneficieze într-adevăr de aceste facilități fiscale de scutire a impozitului pe profit pentru cooperative.

Redăm în continuare mesajul transmis de Daniel Buda:

“Am subliniat reticiența fermierilor de a face parte dintr-o structură asociativă, în absența unor facilități fiscale reale, am adus la cunoștință evaluarea derulată de Comisia Europeană cu privire la identificarea alimentelor cu standard dublu de calitate, iar în ceea ce privește scena politică, am subliniat eforturile Partidului Național Liberal în lupta împotriva modificărilor legii justiției, dar și în ceea ce privește ajutoarele sociale.

În ceea ce privește nevoia de facilități fiscale de scutire a impozitului pe profit pentru cooperative, am subliniat faptul că pe de-o parte, fără o stimulare a statului, fermierii nu au curajul să se asocieze, iar pe de altă parte își pierd interesul să facă parte dintr-o structură asociativă care, de altfel, le-ar permite într-o formă sau alta să reziste pe piața. Suntem blocați în normele de aplicare în ceea ce privește facilitățile fiscale de scutire a impozitului pe profit la cooperative, ceea ce face să nu fie operabilă această reducere fiscală.
Din păcate, fără să ne organizăm în structuri asociative, așa cum se întâmplă în Germania, în Franța și în Italia sau în celelalte state membre, agricultura din România este condamnată la pieire. Este prea puțin probabil să fii performant cu 15-20 de vaci, așa cum am văzut și ieri în zona Bistriței, fără o formă asociativă care să îți permită consolidarea conceptului de fermă integrată. Pe această cale, reiterez solicitarea către Guvernul PSD-ALDE de a introduce în mod prioritar în strategia privind președinția României a Consiliului Europei din 2019 întărirea și sprijinirea fermelor mici și mijlocii și, în același timp, consolidarea conceptului de producție integrată, care înseamnă: productivitate, procesare sau întărirea capacității de procesare și crearea de spații suficiente care să permită valorificarea acestor produse.
În intervenția pe care am avut-o în cadrul conferinței de presă, am facut un apel public Guvernării PSD-ALDE de a-și manifesta interesul în ceea ce privește indentificarea alimentelor care au un standard dublu în raport cu alimentele care se vând în statele membre. Comisia Europeană, la solicitarea mea, dar și a altor europarlamentari a înțeles că este o problemă majoră și a alocat resurse financiare în vederea identificării și apoi, dar este nevoie de un parteneriat cu statele membre.


Comisia Europeană a lansat o metodologia comună de testare pentru a evalua dacă produsele alimentare vândute în UE diferă de la un stat membru la altul. Tehnicile și metodele care vor fi folosite în evaluarea calității produselor, au fost prezentate la Praga, de comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourová, fiind elaborate de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, cu sprijinul a cel puțin 16 state membre și părțile interesate in aprilie. O campanie coordonată de testare va fi apoi lansată în mai de către autoritățile naționale din statele membre, potrivit comisarului UE, iar România trebuie să fie un partener stabil în vederea soluționării acestei situații.
În ceea ce privește definiția fermierului activ sau altfel spus, subvențiile agricole trebuie să ajungă la cei care într-adevăr practică agricultura! Nu mi se pare corect să existe proprietari de terenuri care stau la orașe și-și încasează doar subvențiile fără să producă nimic. Din punctul meu de vedere, acești proprietari pot fi asimilați în categoria aşa-numiţilor “asistaţi social”. Subvențiile agricole post 2020 trebuie să se acorde doar acelora care într-adevăr lucrează terenurilor. Cei care într-adevăr prestează activitate în sectorul agricol, trebuie să fie recompensați.
Referitor la lipsa forței de muncă, aceasta constituie un factor limitativ în dezvoltarea sectorului agricol, dar și în alte sectoare. Inițiativa legislativă depusă din partea deputaților PNL în domeniul ajutoarelor sociale, prevede că refuzul unui loc de muncă oferit și/sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională duce la suspendarea dreptului la ajutorul social. Coaliția PSD-ALDE a respins proiectul propus de PNL pentru că ei susțin, bineînțeles, un stat de tip socialist, însă acestă abordare va duce până la urmă la moartea sectorului agricol, industrial și a tuturor sectoarelor care au nevoie urgentă de forță de muncă.
Salut eforturile Partidului Național Liberal care a reușit prin sesizările de neconstituționalitate făcute la CCR întoarcerea tuturor modificărilor aduse celor 3 Legi ale Justiției în Parlament, respectiv blocarea parcursului către promulgare și intrare în vigoare. Parcursul legilor, care reintră în procedura parlamentară, va face posibile noi ajustări și corecții aduse asupra acelor prevederi controversate, care au generat mari nemulțumiri la nivelul societății și corpului magistraților. PNL a acționat și va acționa în acord cu angajamentul său, la nivel parlamentar, pentru a opri acțiunile PSD-ALDE pentru afectarea independenței Justiției.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.