Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Pompierii recrutează voluntari în cadrul proiectului ,,Salvator din pasiune”

Programul de voluntariat “Salvator din pasiune” rămâne o prioritate instituțională, fiind un proiect de succes prin care societatea civilă participă activ la gestionarea urgențelor din România. În mai puțin de 2 ani, peste 1.600 de voluntari au călcat pragul unităților de pompieri.

Astăzi, joi, 22 februarie, la sediul IGSU, a avut loc una dintre întâlnirile periodice pe care conducerea inspectoratului general le are cu voluntarii din toată țara, pentru a eficientiza permanent această activitate. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de participarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență și consilierului prim-ministrului, pentru probleme legate de managementul situațiilor de urgență.

Voluntarii împreună cu coordonatorii de la nivel teritorial au prezentat o serie de aspecte importante care au influențat activitatea desfășurată în inspectoratele pentru situații de urgență.

Totodată, în cadrul ședinței au fost stabilite principalele demersuri necesare pentru îmbunătățirea condițiilor în care voluntarii participă alături de pompierii militari în misiunile de salvare și protejare a comunităților.

Sursa – IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.