Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Pompierul Olimpiu Moș, erou în timpul liber. A salvat o persoană dintr-o garsonieră în flăcări

În cursul serii de ieri, miercuri, 31 ianuarie, în jurul orei 21.20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare a fost anunțat despre producerea unui incendiu la o garsonieră situată la etajul al II-lea al unui bloc de locuințe din municipiul Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă şi un echipaj de prim ajutor calificat SMURD.

La momentul sosirii forțelor de intervenție, se degaja o mare cantitate de fum din locuinţă și ardeau materialele combustibile, respectiv deşeuri menajere împrăştiate pe podeaua garsonierei.

Înainte de sosirea pompierilor, plutonierul major Olimpiu Moş în timpul liber fiind, şi-a pus viaţa în pericol salvând proprietara imobilului aflat în flăcări. Aceasta era în stare de conştienţă, însă era întinsă pe podea, iar focul din jurul ei a ajuns să-i aprindă fularul de la gât.

Salvatorul Olimpiu a mărturisit că n-a stat pe gânduri privind intervenţia sa voluntară la incendiu, chiar dacă nu a avut echipamente specifice, cu propria-i haină udată în prealabil într-un apartament vecin, a extras femeia şi a coborât-o pe braţe la parterul blocului, unde şi-a aşteptat colegii.

Intervenţia sa distinctă şi personală a făcut posibilă salvarea de la moarte a femeii de 65 de ani. Imediat ce au sosit, paramedicii au preluat victima de la Olimpiu Moş. După evaluarea stării ei de sănătate, s-a constatat că nu prezenta arsuri la nivelul corpului, însă acuza ameţeli şi dureri toracice, posibil în urma inhalării de monoxid de carbon. Ulterior, victima au fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Satu Mare.

Pompierii au lichidat rapid incendiul, împiedicând astfel propagarea acestuia la apartamentele învecinate. Ceilalți locatari din bloc (aproximativ 20 persoane) s-au autoevacuat.

În urma incendiului au ars: aproximativ doi metri cubi de deşeuri menajere aflate în încăperea afectată de incendiu și s-au degradat parțial tocul uşii, zugraveala si tencuiala din garsonieră.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost focul deschis în spaţii închise.

        

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.