Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Percheziții la Satu Mare și Focșani. Peste 5 kg de cannabis

 La data de  01.01.2018, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de 4 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri, introducerea în țară de droguri de risc, precum și fals material în înscrisuri oficiale.

În fapt s-a reţinut că la data de 01.01.2018,  membrii grupării infracţionale au fost surprinşi în flagrant, în municipiul Baia Mare,  în timp ce ridicau de la o firmă de transport internațional de mărfuri, două colete ce conțineau 5,3 kg. de cannabis.

În urma efecturării cercetărilor în cauză a rezultat că, în cursul anului 2017, membrii grupării au introdus în țară, din Spania, droguri de risc, atât pentru revânzarea către alte persoane din Marea Britanie, cât și pentru consumul propriu.

Totodată, în cauză s-a reţinut că unul dintre membrii grupului infracţional organizat a  emis în fals acte de identitate pentru membrii grupării, documente ce erau folosite pentru expedierea drogurilor, prin intermediul unor firme de curierat, din Spania în România.

La data de 01.01.2018,  procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vrancea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au efectuat 8 percheziții domiciliare, pe raza municipiilor Focșani și Satu Mare , ocazie cu care  au fost identificate şi ridicate aparatură și dispozitive pentru confecționarea de cărți de identitate și documente de studii false, laptopuri, imprimante și 11 telefoane mobile.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, sumele de 15.500 de lei și 700 de euro, fiind dispusă măsura sechestrului asigurator asupra unui autoturism.

În cursul zilei de astăzi, inculpaţii urmează a fi prezentaţi Tribunalului Vrancea cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile.

La acțiune au participat și ofiţeri de poliţie din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Satu Mare și Maramureș şi luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Sursa: DIICOT

 

Un comentariu

  1. Kereskeny Tarr Răspunde

    Pentru a eradica traficul cu stupefiante, indiferent de natura și proveniența acestora, verificați adresele Horea Nr6 și Horea Nr2. Rechinii așa ziselor afaceri trăiesc la aceste adrese fie sub forma de intermediari fie sub forma directa a vânzătorilor direcți de substanțe interzise de legea romană. Fețele sunt arhicunoscute, atât a celor implicați direct in traficul de stupefiante și țigări ilegale cât și numele celor in cauza. Pe strada Horea o simpla razie eficientă rezulta direct și iminent in arestarea celor implicați. Săriți dom-le pe ei fără mila. Iar dacă nu o faceți nu sunteți decât complicii acestor acțiuni de țigănie comercială și de intimidare, niște marionete.
    Sincer cetățenii satmarului nu mai au încredere decât in oșenii care la o adică ii vor ajuta cu aceste probleme.
    Pentru oficialități va fi tardiva o asemenea acțiune iar pentru țiganii impostori va fi un adevărat măcel etnic.
    Succes oșenilor noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.