Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Rudolf Fatyol, cel mai longeviv manager  de instituţii de spectacole

Managerul Filarmonicii “Dinu Lipatti”, maestrul Rudolf Fátyol, a primit din partea Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din Romania, Diploma de Excelență pentru cel mai longeviv manager de instituții de spectacole din ultimii 100 de ani, în cadrul unei ceremonii organizate joi, 1 februarie, la Bucureşti.

Acest eveniment a fost organizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri amintind faptul că maestrul Rudolf Fatyol se află la conducerea instituției de 27 de ani. Pe lângă faptul că este un bun manager al acestei instituții de spectacole, maestrul Rudolf Fátyol este binecunoscut nu doar în municipiul şi judeţul nostru, ci şi în ţară şi străinătate ca un violonist de clasă.

Stabilind relaţii cu numeroase academii de muzică, filarmonici şi opere atât în ţară cât şi în străinătate, managerulul Filarmonicii “Dinu Lipatti” a reuşit să aducă frecvent pentru sătmăreni, pe scena Filarmonicii, artişti, muzicieni de renume mondial şi să promoveze cu succes activitatea şi numele Filarmonicii din Satu Mare.

De altfel, în semn de mulţumire pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şi promovarea culturii sătmărene, Consiliului Local al municipiului, i-a acordat titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE în luna octombrie a anului 2004. Primăria Municipiului Satu Mare a salvat clădirea Filarmonicii ”Dinu Lipatti”, la finele unui procesul lung si anevoios, în urma căruia clădirea instituției a intrat definitiv în patrimoniul municipiului Satu Mare. Revenirea Filarmonicii ”Dinu Lipatti” în subordinea Consiliului Județean Satu Mare este o decizie firească pentru că deservește întregul județ.

Primăria și Consiliul Local Satu Mare vor continua să sprijine instituția și evenimentele organizate de Filarmonica ”Dinu Lipatti” susținând evenimentele pe care această instituție le va organiza pentru cetățenii municipiului Satu Mare.

Sursa: Primăria Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.