Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Ei sunt eroii zilei! Cum au salvat, doi polițiști locali, viața unui careian

Doi agenţi ai Poliţiei Locale Carei au salvat azi viaţa unui careian prin intervenţia lor promptă. În timp ce patrulau prin cartierul Mihai Viteazul Nr.1, aceştia au fost sesizaţi că unui careian în vârstă i s-a făcut rău în casa scării. Agenţii Suciu Nicolae şi Nemeti Ferenc i-au acordat primul ajutor până la sosirea unui echipaj SMURD, scrie opiniedecarei.com.

Potrivit aceleiași surse, cei doi agenţi ai Poliţiei Locale Carei au ajutat echipajul medical să transporte victima în condiţii de siguranţă până la ambulanţa SMURD.  „Azi, în jurul orei 13.30, când am intrat în casa scării, am găsit victima întinsă pe trepte. Datorită intervenţiei prompte a poliţiştilor locali, careianul bolnav a rămas în viaţă. După părerea mea, cei doi agenţi merită să fie recompensaţi. Am rămas impresionat de modul rapid în care au acţionat şi ţin să le mulţumesc personal pentru că au salvat viaţa victimei”, a declarat careianul István Szűcs pentru portalul Opinie de Carei.

„Este de datoria poliţiştilor locali să intervină în astfel de situaţii, este o atribuţie de serviciu. Ţin ca, atât în numele instituţiei cât şi al meu personal, să-i felicit pe colegii mei Suciu Nicolae şi Nemeti Ferenc pentru că, prin intervenţia lor promptă, au salvat viaţa unui careian”, a declarat, pentru Opinie de Carei, şeful Poliţiei Locale Carei, Ioan Ecsedi.

Sursa – opiniedecarei.com

Un comentariu

  1. Unu' Răspunde

    Tot respectul! Așa da!

    Păcat că la Satu Mare nu avem, aici gardienii publici se plimbă pe străzi în loc să patruleze și nu au timp să observe haosul din oraș! Și ne mirăm că suntem pe ultimele locuri din țară la siguranța cetățeanului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.