Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Țepe cu aparatură medicală la Satu Mare. Sume exorbitante

Țepe cu aparatură medicală la Satu Mare. Mai multe persoane din județul Satu Mare, în special pensionari, au luat adevărate țepe de la așa ziși specialiști în aparatură medicală.

Unul dintre sătmărenii țepuiți miercuri la un restaurant din oraş a povestit pentru PortalSM cum se întâmplă totul.

Oamenii sunt sunați pe telefoanele mobile și invitați la consultații medicale gratuite, la care vin specialiști renumiți. Aceștia acceptă invitația, iar în timpul consultului sunt speriați că au grave probleme de sănătare și le prezintă aparate miraculoase cu laser, care costă sume importante. Așa zișii specialişti profită de deficienţele sistemului sanitar, care de cele mai multe ori îi dezamăgeşte pe oameni, şi le prezintă de cele mai multe ori aparate care le pot salva viaţa.

O persoană a fost efectiv speriată că are probleme de circulaţie sanguină şi riscă să rămână fără un picior, dar dacă îşi achiziţionează un aparat special, care costă 6.900 de lei, îşi poate îmbinătăţi circulaţia, deoarece curăţă sângele. Doar că, la o simplă căutare pe google, se poate observa că un astfel de aparat costă între 650 şi 800 de lei.

Cum oamenii  sunt speriaţi, “specialiştii” le pun sub nas contracte, pe care le şi semnează, după ce, înainte de “consult”, le-au luat datele personale.  Unii dintre ei achită pe loc avansuri sau revin peste câteva ore cu sumele ce ajung la zeci de mii de lei pentru aparate care costă sute de lei!

Aşadar, informaţi-vă cunoscuţii în special persoanele în vârstă!

 

8 comentarii

  1. ioan Răspunde

    POLIȚIA să intervină!

  2. Carmen Răspunde

    Ar trebui sa intervina Protectia Consumatorilor si sa “premieze” aceste firme cu amenzi de citeva mii de Euro.

  3. Corect Răspunde

    Prostia se plătește. De n ori s-a spus despre această înșelătorie și lumea tot înghite gălușca. Prostia în formă agravantă se plătește scump.

  4. Bogu Răspunde

    Care este teapa?! Ca oamenii sunt prosti si cred orice iar altii stiu cum sa le ia banii? Asta e generatia cu informatii obtinute, subscriu de la TV, presa (chear acum avem un exemplu) sau din categoria “mi-a zis mie cineva”. Generatia mai tanara are informatii tot asa de eronate de pe facebook si parca aud…Am vazut eu pe facebook. Traim intr-o societate cu cultura sociala, financiara, educatioala foarte limitata si extrem de mediocra. Asa ca din nou intrebarea: Care este teapa?

  5. Gabi Răspunde

    Instituțiile statului să se sesizeze și să oblige acestă firmă să returneze banii oamenilor păcăliți.

  6. Gabi Răspunde

    Vă rog să ne spuneți ce putem face dacă am cumpărat acest aparat.

  7. sebi Răspunde

    să vă spălați cu el pe creier !

  8. Carmen Răspunde

    Eu l am returnat și aștept sa primesc banii dupa ce se termina ancheta la.politia economică Bihor
    Excrocii au fost prinși și sunt cercetați pt evaziune fiscală
    Cinste politiei economice Bihor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.