Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

S-au stins luminile în centrul orașului. Ora Pământului, marcată la Satu Mare

În această seară, de la 20.30, în Piața 25 Octombrie și în pasajul Corneliu Coposu s-au stins luminile, municipiul Satu Mare marcând astfel Ora Pământului. Cu toate că, pe lângă stingerea luminilor, renumitul cor Madrigal a anunțat că se alătură acestei inițiative și va susține un recital în centrul Sătmarului, spectacolul nu a mai avut loc.

Între orele 20.30 – 21.30, Primăria municipiului Satu Mare a întrerupt iluminatul public și arhitectural din Piața 25 Octombrie și Pasajul Corneliu Coposu, marcând astfel Ora Pământului. În acest interval orar un grup de 250-300 de copii din cadrul Corului Național de Cameră Madrigal “Marin Constantin”, ar fi trebuit să susțină un recital pe platoul de pe Pasajul Corneliu Coposu, însă spectacolul nu a mai avut loc. Cu toate că organizatorii au primit autorizație din partea Primăriei.

Astfel, Ora Pământului a fost marcat în liniște și cu luminile stinse, în centrul municipiului Satu Mare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.