Ultima actualizare: azi, 18:51

Locale

Accident în lanț provocat de un șofer beat. Două persoane au fost rănite

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea ușoară a unor persoane.

Din verificările efectuate la fața locului de către polițiști, a rezultat faptul că un conducător auto, de 55 de ani, din Satu Mare nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care a frânat pentru a opri la culoarea roșie a semnaforului, intrând în coliziune cu acesta.

În urma imapctului autoturismul condus de un bărbat, de 40 de ani, din Satu Mare a fost proiectat într-un al treilea autoturism care era oprit la semafor, la volanul căruia se afla un bărbat, de 38 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto al celui de-al treilea autoturism și a unui pasager din același vehicul, precum și avarierea celor trei vehicule.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, primul având o concentrație de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat, la ceilalți doi, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa – IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.