Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Apartamentele din Satu Mare s-au ieftinit. Prețurile au scăzut cu zece procente

Apartamentele din Satu Mare sunt mai ieftine cu 10,5% decât în urmă cu 10 ani, se arată într-un studiu realizat de cei de la Imobiliare.ro, publicat de Economica.net.

Analiza evoluţiei preţurilor medii ale apartamentelor în ultimii zece ani evidenţiază faptul că localităţile din jumătatea de vest a ţării au recuperat cel mai mult din scăderile de preţ determinate de criza economică, potrivit Imobiliare.ro. Astfel, la mică distanţă faţă de nivelul din perioada de boom se află o serie de alte oraşe din zona de vest – chiar dacă diferenţele sunt încă negative în aceste cazuri.

Cluj-Napoca a devenit primul oraş în care preţurile apartamentelor au depăşit nivelul de dinainte de criza financiară. “În primul trimestru din 2018, valoarea medie de listare pentru un apartament din capitala Transilvaniei a ajuns la 1.480 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.280 de euro pe metru pătrat util în perioada similară din 2008”, se arată în comunicat, citat de News.ro.

Totodată, o diferenţă similară, respectiv 6,5%, poate fi observată şi în Arad – de la 720 la 670 de euro pe metru pătrat util, în vreme ce în Alba Iulia şi Satu Mare apartamentele sunt cu 9,3% şi, respectiv, cu 10,5% mai ieftine decât în urmă cu zece ani – de la 940 la 850 de euro pe metru pătrat util şi, respectiv, de la 720 la 650 de euro pe metru pătrat util.

Sursa – economica.net

 

 

2 comentarii

  1. Nemeth Răspunde

    Nu va suparati da ceea ce ati scris ii o mare vrajeala!!! Numai din noiembrie 2017 pana azi s au scumpit enorm apartamentele!!! Numai in solidalitati si in micro 14 gasesti ceva ieftin !!!
    S a ieftinit 🙂 omg !!!
    Maxim 650 metru patrat da oricare evaluator :)) 900 auzi :))) cum draq puteti scrie asa ceva!!!

  2. Imobiliare pe campii Răspunde

    Ma, voi iar sunteti dusi cu plua la plimbare! De unde draq, scoateti informatiile astea, aberante?! Uitati-va in jur, ametitilor, mai documentati-va ca ne-ati demonstrate demult ca nu aveti nici o treaba cu meseria asta de jurnalist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.