Ultima actualizare: azi, 12:28
Locale

FOTO. ALERTĂ! Un sătmărean a evadat de la Penitenciarul Oradea

Un sătmărean în vârstă de 32 de ani a evadat în această după amiază de la Penitenciarul Oradea. Felegyhazi Sandor, din Carei, a fugit în jurul orei 13 de la un punct de lucru. El executa o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru furt calificat.

Felegyhazi Sandor a fost scos astăzi la muncă alături de alţi deţinuţi din Penitenciarul Oradea, în zona sensului giratoriu de lângă Auchan-ul din Oradea. Ei erau supravegheați de un agent al Penitenciarului Oradea, iar în jurul prânzului, aceştia s-au adăpostit de ploaie într-o clădire dezafectată.

Când i-a verificat pe deținuți, agentul a descoperit că Felegyhazi Șandor lipseşte, și a dat alarma.

Imediat au fost blocate căile de acces din apropiere, au fost trimise echipe de căutare, fiind alertate forțe ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Bihor şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.  Nu este exclus ca acesta să încerce să se îndrepte spre cunoştinţele sale din Carei.

Penitenciarul precizează că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deținere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Conducerea Penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

Deţinutul era îmbrăcat cu o pereche de blugi de culoare neagră, bluză tip camuflaj, fără fermoar, şi avea încălțăminte sport de culoare neagră.

Pentru orice informaţie cu privire la deţinutul din fotografie, apelaţi numărul unic de urgenţe 112 sau Penitenciarul Oradea la numerele de telefon 0259/419.881, 0259/419.882.

SEMNALMENTE: statură atletică, păr negru, faţă ovală, ten măsliniu, frunte lată, sprâncene arcuite, ochi căprui, nas drept, gura mică.

 

5 comentarii

  1. Alex Răspunde

    La SEMNALMENTE, nu trebuia sa insirati atatea epitete, puteati scrie simplu ca e al dracului de “urat” .

  2. Johny Bravo Răspunde

    Raportez. M-am uitat sub pat. Nu e.

  3. Gogu din Punjab Răspunde

    De verificat si la aeroportul din ORADEA, poate are de gand sa ia cursa de Punjab !!

  4. Dana Răspunde

    A fugit omu dupa tigari…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Trafic infernal în Vama Petea! Astăzi, s-a stat peste 2 ore la rând

Vama Petea, din nou pe lista neagră! Vama se află în fruntea listei, din România, cu cei mai lungi timpi...

Închide