Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 195 Potău – DN 19F s-au încheiat și a avut loc recepția finală a lucrării. Investiția a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltarea Locală.
Sectorul de drum judeţean modernizat are o lungime totală de 3,6 kilometri. În profil transversal, lăţimea proiectată este de 6 metri (câte 3 metri pentru fiecare dintre cele 2 benzi) cu acostamente de câte 1 metru pe fiecare parte.
Lucrarea a constat în realizarea unui strat de fundaţie din balast de 35 cm grosime, urmat de un strat de piatră spartă de 20 cm grosime, un strat de legătură de 6 cm şi un strat de uzură de 4 cm grosime.
S-au mai executat rigole carosabile, podeţe şi s-au amenajat căile de acces la proprietăţi. De asemenea, au fost amenajate intersecții și au fost montate semnalizatoare pe verticală şi orizontală. Valoarea finală a lucrărilor executate este de 3.120.994 de lei, iar perioada de garanţie a lucrării este de 36 de luni.
Bravo fostului primar Radu Iancu,dar pe cei care fac treabă trebuie înlăturat i.
@Reflector. Nu stiu daca am inteles bine, adica pe langa potauani mai sunt si potai?