Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

FOTO. Razii fără precedent în Satu Mare. Peste o mie de amenzi și 100 de permise reținute!

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acţionat pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei. Acţiunea a făcut parte din calendarul de activități al poliţiilor rutiere europene TISPOL.

Într-o singură săptămână, poliţiştii rutieri au constatat aproape 10 infracţiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au aplicat peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale şi au reținut aproape 100 de permise de conducere.

În săptămâna 16 – 22 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Satu Mare, au acţionat, pe toate arterele rutiere din județ, pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul acţiunii, au fost folosite 7 echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora.

Astfel, într-o singură săptămână, poliţiştii rutieri sătmăreni au aplicat 454 de sancțiuni privind nerespectarea vitezei regulamentare, iar în 76 de situaţii au reţinut permisele de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește conducătorilor auto că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Sursa – IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.