A început International Dog Show 2018 Satu Mare, iar stadionul Someșul se bucură să fie din nou gazda celui mai așteptat spectacol canin al anului. Pe parcursul a două zile, astăzi, sâmnătă, 21 aprilie, respectiv mâine, duminică, 22 aprilie, peste 700 de câini din 18 țări concurează pentru a obține Certificatul de Aptitudini din Campionat, precum și prestigiosul Certificat de Aptitudine pentru Campionatul Internaţional de Frumuseţe.
Competiția aduce iubitorilor de câini un eveniment de înaltă ținută care, pe parcursul acestor două zile, transformă Sătmarul în capitala patrupezilor de rasă.
Între surprizele de la această ediție se numără prezența la Satu Mare a unor patrupezi veniți tocmai din Thailanda și India. Juriul Dog Show este format din personalităţi din domeniul culturii, chinologiei şi invitaţi speciali, veniți de peste hotare, din țări precum Ungaria, Italia, Ucraina, Portugalia, Danemarca, Slovacia și Polonia.
Competiția este organizată de Asociația Chinologică Română Satu Mare.