Primăria Municipiului Satu Mare a inclus în cadrul manifestărilor de Zilele Oraşului un program special dedicat Centenarului Marii Uniri. Primele nume anunţate au fost Mircea Baniciu Band, Paula Seling şi Nicolae Furdui Iancu, Nineta Popa şi Traian Jurchelea.
Așa cum am mai amintit, stabilirea programului artistic din acest an a ținut cont și de preferințele musicale ale sătmărenilor. Astfel că, anul acesta, cel puțin din acest punct de vedere, nu am nici o indoială că spectacolul va fi pe măsura așteptărilor publicului.
Începem VINERI în forță: Pe scena principal vor urca artiști consacrați din industria muzicală românească precum Cargo și Carla’s Dreams, artiști care au devenit virali pe internet mai ales în rândul publicului tânâr, respectiv Iuliana Beregoi și una dintre cele mai bune trupe pop din Ungaria, Irie Maffia.
SÂMBĂTĂ, sătmărenii vor parte de un program artistic la fel de promitățor. Pe scena I va urca Doddy, unul dintre cei mai talentati si mai fresh rapperi din Romania și care a colaborat deja cu artisti ca Puya, Lora, What’s Up, Marcel Pavel. Urmează concertul trupei The Carbonfools (HU), care s-a axat de-a lungul timpului pe muzica electronică, reportoriul lor fiind un amestec de genuri rock, blues, reggae. Va urma apoi concertul trupei Bere Gratis care vine însoțită de Gheorghe Zamfir, după care un show de lasere.
DUMINICĂ, pe scena din Piața 25 Octombrie vor încinge atmosfera cei de la Daggu Project și Black River Blues Band, în deschiderea concertelor susținute de Holograf și Edda (HU),
Evenimentul se va încheia cu un show de artificii care va avea ca tematică efectul pirotehnic brocade.
La scena II vom avea în acest an un program artistic dedicat Centenarului Marii Uniri. Vineri, muzică folk și ușoară, dans modern și chiar azi a confirmat Mircea Baniciu cu trupa. Sâmbătă programul va cuprinde muzică ușoară, folclor, iar duminică tot program folcloric.
Cine suparare a scris comunicatul acesta ????
O fi fost știi tu cine după un deți-doi la o terasă. Săraca limbă română, de fapt e mai mult romgleză.
Nu toti au “inteligenta” lui matroz!
Intenția ar fi lăudabilă,daca n-ar fi vorba de bani multi.Multi bani ce se împart!Si apoi Traian Jurchelea este reprezentativ pentru zona noastră!De cand îl așteaptă sătmărenii…ca si pe marii artiști Puya,Lora sau Sorin Francu!???
Gusturile sunt diferite. Nu toti au “rafinamentul” lui matroz.
@iancu-horia:daca tie its place stilul articolului,da-mi voie sa ma indoiesc de inteligenta si rafinametul tau!Cat despre mine ,sa stii ca ma simt bine in pielea mea ,chiar ignor prostia!In rest,o saptamana faina sa aveti in compania lui Puya!
@Matroz, acum vreo 10-12 ani m-am dus în centru de ziua asta. Am zis că iau vreo 2-3 mici, o bere și stau jos ca tot omul. Un mic a fost parcă 3 lei. A fost semicrud, berea a fost mai bine nu zic cum. Așa că de atunci fac niște mici acasă, beau o bere acasă și gata. Mă lipsesc de această ”manifestare culturală”. Nu că aș avea aere de superioritate, dar asta nu e cultură. Noroc că anul trecut nu m-am dus să ascult fantoma lui Dr. Alban. De sonorizare nici nu mai pomenesc. Singurul concert ca lumea a fost a celor de la Alphaville, cred că în 2007 și a celor de la Bikini. Cine se supără treaba lui.
Păi nu e manifestare culturală ci una de socializare,un fel de resuscitare a bolnavului.Asta ca să vedem câţi au mai rămas şi pe câţi îi mai interesează oraşul ăsta.Sigur că s-ar putea asfalta câte o străduţă cu banii ăştia dar cu resuscitarea cum rămâne?Plus pâinea,micii,circul…
Atunci socializare plăcută! Atenție la elementele antisociale care se înmulțesc în această perioadă și te caută pe la buzunare!
https://romanialibera.ro/aldine/pascal-bruckner-retelele-sociale-sunt-in-acest-moment-cosul-de-gunoi-al-spiritului-uman-729665
Din păcate acest lucru este valabil și pentru sindrofia asta anuală. Plus ceva ”panem et circenses”.
Cine?