Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Vitezomani și șoferi beți la volan, pe șoselele Sătmarului. Polițiștii au împărțit sute de amenzi

În perioada 4-6 mai a.c., polițiștii au acționat pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au constatat peste 280 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 81 500 de lei.

De asemenea, au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 21 de permise de conducere, pentru diverse abateri săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice și au ridicat 4 certificate de înmatriculare.

Exemple:

În perioada sus menționată, polițiștii au identificat, în trafic, 4 conducători auto, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, toți din județul Satu Mare, care au condus autoturismele, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au surprins cu aparatele radar, cinci conducători auto, cu vârste cuprinse între 29 și 68 de ani, care circulau cu viteze cuprinse între 101 și 129 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă legală admisă de 50, respectiv 60km/h.

Tuturor conducătorilor auto, le-au fost reținute permisele de conducere.

Infracțiuni constatate de polițiști la regimul rutier

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat, în trafic, un tânăr, de 26 de ani, care a condus autoturismul cu viteza de 144 km/h. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Tășnad, împreună cu cei din cadrul Formațiunii de Ordine și Siguranță Publică au depistat, în orașul Tășnad, un bărbat, de 43 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasa cu autoturismul. Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1,03mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurale Beltiug au identificat, în localitatea Viile Satu Mare, un conducător auto, de 40 de ani, aflat la volanul unui autoturism. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost de 0,52mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cauzele s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.