Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

FOTO. Accident. O camionetă de Satu Mare a intrat în balans şi a dat peste o maşină

Accident cu mai mulţi răniţi în urmă cu puţin timp în localitatea Blăjenii de Sus provocat de un şofer sătmărean, informează bistriţeanul.ro.

Șoferul unei camionete din Satu Mare a pierdut controlul volanului și a lovit în lateral un autoturism condus de o femeie însărcinată. Aceasta a fost rănită.

Din primele informații rezultă că autoutilitara încărcată a făcut balans într-o curbă, șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens, unde a lovit pe lateral un autoturism care circula din sens opus.

În urma impactului, camioneta și-a pierdut o roată, iar două persoane din autoturism au fost rănite. Este vorba despre șoferiță, care este și însărcinată în 3 luni și un alt bărbat din același autoturism. Se pare că în autoturism se aflau 4 adulți și un copil.

Bărbatul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral, în timp ce viitoarea mămică cu politraumatisme.

 „Un bărbat de 28 de ani din Satu Mare, în timp ce conducea o autoutilitara pe DJ 151, la ieșire din localitatea Blăjenii de Sus, ar fi pierdut control acesteia, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de o tânără de 27 de ani din Bistrița. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea a două persoane. Se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Diana Pintea, pentru Bistrițeanul.ro.

„La fața locului, echipajele SAJ B-N au găsit 6 pasageri ai autovehiculelor implicate în accident, printre care și o fetiță de 2 ani. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale : o persoană de sex feminin în vârstă de 27 ani gravidă în 3 luni cu un traumatism toraco-abdominal și o persoană de sex masculin în vârstă de 28 ani care prezenta un traumatism cranian cu comoție cerebrală și un traumatism toracic. Ambele au fost stabilizate de către echipajele ajunse la accident, după care au fost transportate la UPU Bistrița pentru investigații suplimentare de specialitate“, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ BN.

sursa: bistriteanul.ro

2 comentarii

  1. s.m. Răspunde

    Masina de la Autonet, este din nou implicat in accident? Mai nou saptamanal fac accidente. Au devenit mai rai de cat baietii de la Unicarm.

  2. Grasu Răspunde

    Io zic ca nu-i Autonet din poza.Da ce sa faci daca in SM sint numa 2-3 firme mari cu masini??lucra omu unde poate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.